Rețeta lunii by Avis 3000
Ficăței de pui cu bacon – Ficăței de pui Rumaki

Ficăței de pui cu bacon sau rețeta de ficăței rumaki, un aperitiv sau un fel principal delicios. Rețeta de ficăței de pui delicioși și suculenți, o rețetă ușoară și rapidă.
Ingrediente :
- 750 g ficăței de pui AVIS 3000
- 480 g bacon sau pancetta
- 100 ml ulei de măsline
- 5 căței usturoi
- după gust sare
Mod de preparare
- Începe prin a pisa usturoiul. Alternativ, usturoiul se poate da pe răzătoarea mică.
- Freacă usturoiul pisat cu sare după gust.
- Adaugă uleiul de măsline și amestecă bine totul.
- Pune ficățeii de pui în uleiul aromat. Lasă-i deoparte pentru 30 de minute.
- Tapetează tava cu hârtie de copt.
- Unge tava cu puțin ulei aromat și treci la formarea rulourilor.
Ficăței de pui cu bacon , cum se pregătesc ficațeii de pui cu bacon la cuptor
- Pune o bucățică de ficat la capătul feliei de bacon sau pancetta.
- Rulează baconul împreună cu ficatul.
- Securizează ruloul cu o scobitoare.
- Pune fiecare rulou în tavă și procedează la fel pentru a forma celelalte rulouri.
- Unge rulourile cu uleiul aromat rămas.
- Bagă tava în cuptorul preîncins la 200 C pentru aproximativ 30 de minute sau până când rulourile se rumenesc frumos.
Poftă bună!
Sursa: www.bucataras.ro





