Criminalul din Vulcan și-a aflat sentința. Tânărul a fost condamnat de Tribunalul Hunedoara la 20 de ani de închisoare
Cosmin Bărbuți, tânărul care a ucis două persoane în urma unui scandal izbucnit într-un bar, a fost condamnat de magistrați. Tribunalul Hunedoara l-a trimis în spatele gratiilor pentru următorii 20 de ani.
Cosmin Bărbuți a fost arestat preventiv în luna aprilie, după ce a înjunghiat mortal doi tineri într-un bar din Vulcan. Acesta a fost audiat chiar pe patul de spital. Anchetatorii susțin că autorul dublului omor era băut bine atunci când a provocat tragedia. Acesta a înjunghiat mortal un tânăr de 26 de ani și a rănit grav un altul de 24 de ani. Totul, cu un cuțit de vânătoare. Bodyguardul barului, Claudiu Blaj, a decedat la scurt timp, în stradă, în timp ce patronul localului, Robert Otescu, s-a stins din viață pe patul de spital, la Timișoara, acesta fiind înjunghiat în abdomen.
Bun de plată
Cosmin Bărbuți va trebui să plătească și daune morale, în valoare totală de 45.000 de lei. De asemenea, acesta va plăti și daune materiale, în sumă de 2.700 de lei. Cosmin Bărbuți nu se află la prima experiență a sa cu organele judiciare. Acesta a mai fost cercetat în trecut pentru distrugere, faptă pentru care a fost condamnat cu suspendare. Acum a fost găsit vinovat pentru omor și își va petrece următorii 20 de ani după gratii.
Scandal finalizat tragic
Tragedia s-a petrecut la începutul lunii aprilie. Pe fondul consumului excesiv de alcool, Cosmin Bărbuți s-a luat la ceartă cu un alt client, într-un club din Vulcan. Bărbuți a fost dat afară de bodyguardul barului, Claudiu Blaj. Clientul a plecat dar a revenit cu o rangă și cu un cuțit și s-a năpustit asupra agentului de pază. După ce l-a lovit pe acesta cu ranga în cap și în zona toracelui, l-a înjunghiat. Apoi, Bărbuți și-a îndreptat atenția către patronul barului, Robert Otescu, pe care l-a înjunghiat în abdomen. Claudiu Blaj a murit, la scurt timp, în fața barului, încercând să îl prindă pe agresor. Patronul localului a fost transportat de urgență la spital și operat. Tot la spital a ajuns și agresorul după ce a fost prins și bătut de clienții localului. A doua zi după incident, patronul barului din Vulcan, de 24 de ani, s-a stins din viață într-un spital din Timișoara. Tânărul a fost transferat cu un elicopter SMURD, de la spitalul din Petroșani, după ce starea sa s-a agravat. Din păcate, medicii timișoreni, deși au făcut tot ce le-a stat în putință, nu au mai putut să-l salveze. Robert Otescu s-a stins la câteva ore după transfer.





