glasul-hd.ro Web analytics

Justiție

Criminalul din lanul de porumb speră la modificarea sentinței. David Andronic a cerut revizuire la sentința penală la Tribunalul Hunedoara

David Andronic, tânărul care a ucis şi violat o femeie, anul trecut, într-un lan de porumb de lângă Orăştie, a cerut revizuirea sentinței penale. Tânărul a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Alba Iulia la 27 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav.

Magistrații Tribunalului Hunedoara au respins, ieri, cererea de revizuire la sentința penală. Asta după ce, la termenul anterior, i s-a cerut condamnatului „să indice cazul de revizuire pe care îşi întemeiază cererea şi să depună acte în susţinerea acesteia”. Respinge ca inadmisibile cererile de revizuire a sentinţei penale nr.13/2014 a Tribunalului Hunedoara,  definitivă prin decizia penală a Curţii de Apel Alba Iulia, formulate de revizuienţii A.D., în prezent deţinut în Penitenciarul Aiud, şi A.D.(senior)”, este soluția pronunțată de Tribunal. Aceasta nu este însă definitivă, ea putând fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.

Încercarea moarte n-are

Potrivit specialiștilor, revizuirea este o cale de atac extraordinară la care se poate apela după pronunțarea unei condamnări definitve. Mulți sunt cei care recurg la acest drept însă în extrem de puține cazuri se reia procesul. De asemenea, cererea de revizuire se poate depune de atâtea ori de câte solicitantul consideră că a îndeplinit condițiile.

Crima din lan

În luna august a anului trecut, un bărbat din Căstău avea să trăiască cel mai negru coşmar al său. Acesta şi-a găsit soţia într-un lan de porumb, dezbrăcată, înjunghiată, cu urechile tăiate şi acoperită cu buruieni. Eugenia Danciu, în vârstă de 57 de ani, plecase să culeagă buruieni pentru animale. După mai multe ore, soţul acesteia, văzând că femeia nu se întoarce acasă, a plecat să o caute împreună cu câinele familiei. De altfel, patrupedul a fost cel care şi-a găsit stăpâna fără suflare în lanul de porumb. Avea gâtul tăiat cu un cuţit, era dezbrăcată, ambii lobi ai urechilor îi erau tăiaţi iar cerceii, hainele şi sacul de rafie dispăruseră. Bărbatul a alertat Poliţia care, după zece zile, a reuşit să-l identifice şi să îl prindă pe făptaş.

Back to top button