Criminali în fața magistraților hunedoreni. Patru persoane acuzate de omor sau tentativă de omor au fost judecate ieri de Tribunalul Hunedoara
Dorin Constantin Alimpescu, Sergiu Goștian, Gabriel Băț și Lucian Marcu. Pentru unii, acestea sunt doar câteva nume care nu le spun nimic. Alții, însă, le vor ține minte toată viață. Sunt patru persoane judecate pentru omor sau tentativă de omor. Au băgat cuțitul în părinți sau iubite și acum riscă să stea ani grei în spatele gratiilor.
Magistrații hunedoreni au amânat pronunțarea pentru săptămâna viitoare în cazul tentativei de omor din municipiul Hunedoara. În luna decembrie anul trecut, Dorin Constantin Alimpesc a încercat să-și omoare soția. Tentativa de omor vine pe fondul reproșurilor femeii că bărbatul refuză să-și găsească loc de muncă. Femeia muncea peste hotare și era nevoită să-și întrețină atât cei doi copii, cât și pe soțul care refuza să muncească. După reproșuri îndelungate, bărbatul, de 44 de ani, după ce a consumat alcool, și-a înjunghiat soția în abdomen. Judecătorii Tribunalului vor pronunța sentința în 16 aprilie după ce, la începutul acestei luni, au menținut măsura arestului preventiv în cazul său.
Termene amânate pentru sfârșitul lunii
Tot în fața magistraților hunedoreni s-au aflat ieri și cei trei bărbați acuzați de omor: Sergiu Goștian, Gabriel Băț și Lucian Marcu.
Sergiu Goștian a ajuns în spatele gratiilor după ce, în ajunul Crăciunului anul trecut, la o discotecă din zona Hațegului, a înjunghiat în gât cu o sticlă un tânăr de 18 ani. Adolescentul s-a stins din viață în drum spre spital. Sergiu Goștian a fost arestat preventiv pentru omor, acesta cerând acum schimbarea încadrării juridice a faptei. În cazul său, judecătorii au amânat procesul pentru „a se depune înscrisurile încuviinţate de instanţă, în probaţiune testimonială; amânat discutarea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracțiune de omor în infracțiunede loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, pentru termenul acordat”, precizează reprezentanții Tribunalului Hunedoara.
Un nou termen de judecată s-a consumat ieri și în cazul bărbatului care și-a ucis părinții și a încercat să le ascundă cadavrele. Gabriel Vittorio Băț a fost prezentat instanței care a decis acordarea unui nou termen de judecată pentru ca o altă persoană să se poată prezenta în vederea constituirii de parte civilă în proces.
Și-a lăsat copiii orfani
Un alt bărbat pe numele căruia a început procesul de judecată este Lucian Marcu. Acesta și-a ucis, în luna februarie, fosta iubită, cu mai multe lovituri de cuțit. Bărbatul tocmai ce fusese eliberat dintr-o închisoare din Italia iar, pe numele său, Judecătoria Petroșani a emis un alt mandat de executare a pedepsei. Pe fondul geloziei și al consumului de alcool, Lucian Marcu a luat un cuțit de bucătărie și și-a înjunghiat iubita, după care a încercat să se ascundă de oamenii legii. În urma morții femeii, au rămas orfani doi copii. În cazul său, judecătorul de Cameră Preliminară a dispus ” începerea judecăţii cauzei şi stabileşte prim termen de judecată la data de 23.04.2014, pentru când se vor cita părţile, precum şi termen intermediar la data de 09.04.2014, pentru examinarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului”, este menționat pe pagina de internet a instanței hunedorene.
23 aprilie este data la care cei trei criminali vor fi din nou prezentați instanței





