glasul-hd.ro Web analytics

Rețeta lunii by Avis 3000

Cremă de zahăr ars cu nucă de cocos

Crema de zahăr ars cu nucă de cocos este cu siguranță desertul care îți va satisface pofta de ceva dulce pentru că este atât de delicioasă, încât nu are cum să nu-ți placă.

Un mare avantaj pe care îl are acest desert este faptul că ai nevoie de puține ingrediente, iar acestea la rândul lor sunt ieftine și ușor de găsit.

Ingrediente :

  • 1 pachet nucă de cocos
  • 6 ouă AVIS 3000
  • 150 g zahăr
  • 3 pliculețe zahăr vanilat
  • 1 praf sare
  • 1 litru lapte

Mod de preparare

  1. Se pune laptele la fiert cu nuca de cocos, 100 g zahăr şi cele 3 plicuri de zahăr vanilat.
  2. Între timp, se face caramelul cu restul de zahăr, apoi se toarnă în forma dorită şi se aşteaptă să se răcească.
  3. După ce laptele a dat în clocot, se ia cratiţa de pe foc şi se bat cele 6 ouă, apoi se adaugă în lapte, amestecând încontinuu cu telul. Compoziţia se toarnă imediat peste caramel.
  4. Vasul cu această compoziţie se pune într-o cratiţă sau tavă mai mare, în care se pune apă. Se dă la cuptor, la aproximativ 180°C, timp de 40 de minute.
  5. După ce crema s-a răcit, se răstoarnă pe un platou.

Poftă bună!

Sursa: www. retete.unica.ro

Back to top button