glasul-hd.ro Web analytics

Politică

Alegeri fără emoţii la PNL Deva: Tiberiu Balint a fost reconfirmat preşedintele organizaţiei

Liberalii deveni s-au reunit ieri în şedinţă ordinară pentru a-şi alege structura de conducere a Organizaţiei Municipale pentru următorii patru ani. Fostul lider al PNL Deva, Tiberiu Balint, a fost desemnat cu majoritate de voturi preşedinte al Organizaţiei. La şedinţa de ieri au fost aleşi şi cei 20 de membri ai Biroului Politic Municipal.

Forfotă mare ieri după-amiază la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva. Liberalii interesaţi de soarta organizaţiei municipale au venit să-şi aleagă noua structură de conducere. Şedinţa de alegeri a fost mai mult o formalitate, în competiţia internă fiind înscris un singur candidat – Tiberiu Balint, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara. La şedinţă au participat şi lideri ai altor formaţiuni politice, precum PSD, UNPR, UDMR şi PRM. O prezenţă surprinzătoare a fost cea a preşedintelui PDL Deva, Tiberiu Borca, fiind practic singura conferinţă de alegeri a vreunui partid politic din structura USL la care a fost prezent şi un reprezentant al PDL.

Concurenţă doar pentru Biroul Politic

Dacă pentru funcţia de preşedinte nu a existat competiţie internă, pentru cele 20 de locuri din structura Biroului Politic Municipal s-au înscris peste 30 de candidaţi. Doar 20 dintre aceştia au fost şi câştigători. Şapte dintre cei 20 de aleşi, în ordinea numărului de voturi obţinute, au fost desemnaţi vicepreşedinţi. Conferinţa de alegeri a durat mai bine de trei ore. Discursurile şi alocuţiunile au fost lungi, iar în cele din urmă, aşteptarea a generat un singur rezultat – Tiberiu Balint, reconfirmat în funcţia de preşedinte al PNL Hunedoara. „Obiectivele organizaţiei PNL Deva sunt obţinerea unui număr cât mai mare de consilieri locali şi consilieri judeţeni, iar în 2016 PNL Deva să dea primar liberal şi preşedinte de Consiliu Judeţean. Acest lucru mi l-am propus împreună cu preşedintele Mircea Moloţ şi primarul Petru Mărginean”, a precizat Tiberiu Balint.

Back to top button