Premieră în Marea Britanie. Aurel Vlaicu a fost comemorat la sediul Ambasadei României
Vernisaj în premieră la sediul Ambasadei României de la Londra. Institutul Cultural Român din Londra, în parteneriat cu Muzeul Sportului Bucureşti, Ministerul Tineretului şi Sportului și Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva l-au omagiat în capitala Regatului Unit pe marele inginer şi aviator Aurel Vlaicu, la împlinirea a o sută de ani de la trecerea sa în nefiinţă.
O zi dedicată în totalitate lui Aurel Vlaicu. De asta a avut parte publicul londonez prezent la vernisajul expoziţiei temporare „Aurel Vlaicu”. În deschiderea vernisajului, la care au participat zeci de persoane, au luat cuvântul ambasadorul României în Marea Britanie, ES dr. Ion Jinga, Dorian Branea, directorul ICR Londra, Dan Antoniu din partea Muzeului Sportului din Bucureşti şi Daniel I. Iancu, din partea Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.
Aurel Vlaicu, în faţa publicului londonez
Expoziţia dedicată „Vulturului de Carpaţi” a avut loc la începutul săptămânii trecute, la Londra. Publicul londonez a avut prilejul să vadă o expoziţie ce prezintă, la scară mai redusă, o machetă a aparatului Vlaicu II, precum şi costumul de zbor şi casca purtate de marele aviator în ultimul său zbor, aflate în patrimoniul Muzeului din Deva. Povestea vieţii şi contribuţiile tehnice ale lui Aurel Vlaicu au fost prezentate pe câteva panouri imprimate cu fotografii şi text, realizate în stilul graficii futuriste de către graficiana Zoe Olaru. Cu ocazia vernisajului expoziţiei a fost lansată monografia bilingvă „Vlaicu”, al cărei autor principal, Dan Antoniu, a vorbit şi despre legăturile lui Vlaicu cu Marea Britanie. Seara s-a încheiat cu prezentarea filmului biografic „Aurel Vlaicu” (1977), în regia lui Mircea Drăgan. Expoziţia dedicată lui Aurel Vlaicu va rămâne deschisă publicului londonez până pe data de 25 octombrie 2013.






