Accident rutier soldat cu doi răniţi, dintre care unul încarcerat, în localitatea Uroi
Grav accident de circulație în Uroi. Doi oameni au fost răniți după impactul a două autovehicule, un SUV și un camion.
Totul s-a întâmplat joi, în jurul orei 12. Pompierii salvatori din cadrul Detaşamentului Deva au fost solicitaţi să intervină la un accident rutier produs, pe DJ 107 A, în localitatea Uroi. Imediat, au fost dislocate în zonă patru echipaje de descarcerare, prim ajutor, pompieri şi terapie intensivă, care au intervenit cu tot atâtea autospeciale.
„Ajunse la locul intervenţiei, echipajele au constatat că în urma impactului dintre un SUV şi un autocamion au rezultat 2 răniţi, dintre care unul încarcerat, în vârstă de 29 de ani. Pompierii au utilizat echipamentele aflate în dotarea autospecialei de descarcerare grea pentru salvarea şi eliberarea bărbatului din autovehicul. Concomitent cu aceste operaţiuni, echipa medicală a realizat verificarea şi stabilizarea răniţilor. Ambele victime, care au suferit multiple traumatisme ale membrelor inferioare şi trunchiului, au fost transportate, conştiente şi cooperante, cu ambulanţele la Unitatea de primiri urgenţe a Spitalului din Deva”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.







3 Comments