A început a doua etapă de admitere la liceu
Absolvenţii de gimnaziu din judeţ, care nu s-au înscris la prima etapă de admitere la liceu sau care nu au fost repartizați, pot participa la a doua etapă de înscriere și repartizare computerizată. La nivelul judeţului Hunedoara, pentru cea de-a doua etapă de admitere au mai rămas libere 450 de locuri.
În perioada 15 – 20 iulie, în judeţul Hunedoara are loc cea de-a doua etapă de admitere la liceu. Concret, candidaţii care nu au participat la prima repartizare au de completat, până în 20 iulie, fişele de opţiuni, iar cei rămaşi nerepartizaţi după prima etapă de admitere sunt invitaţi să şi le reformuleze pentru a ocupa locurile rămase libere în licee. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, pentru cea de-a doua etapă de admitere la liceu au mai rămas libere 450 de locuri la învăţământul de masă şi 281 de locuri pentru învăţământul profesional şi tehnic. În 23 iulie, candidaţii vor afla la ce liceu au intrat, în funcţie de media de admitere pe care o au. Conform calendarului de admitere la liceu, în luna august va avea loc şi o a treia etapă de înscriere, în care cei care nu s-au înscris la nicio unitate de învăţământ vor trebui să parcurgă aceiaşi paşi ca şi în primele două etape.
Veste bună pentru profesori. Guvernul le va deconta naveta
Cadrele didactice din judeţul Hunedoara care nu muncesc în localitatea de domiciliu trebuie să primească de la primării contravaloarea abonamentelor pentru mijloacele de transport. În cazul în care profesorul utilizează propria maşină, acesta va primi valoarea unui abonament în funcție de ruta pe care o parcurge sau pentru distanţe similare. Aceste precizări se găsesc în proiectul de hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor care reglementează decontarea navetei cadrelor didactice, document publicat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Potrivit actului normativ, profesorii navetişti din judeţ vor fi obligaţi să prezinte lunar documentele justificative pentru decont, însoţite de cererea tipizată pentru decontarea lunară a navetei. Decontarea se face integral, în luna următoare depunerii documentelor. În plus, consiliul de administraţie al şcolii va fi responsabil cu verificarea legalităţii solicitărilor de decontare, va aproba lunar cererile profesorilor navetişti şi va fundamenta necesarul de finanţare individual şi pe total unitate de învăţământ. Necesarul de finanţat se transmite de către directorul şcolii, sub formă de solicitare primarului, respectiv preşedintelui consiliului judeţean, după caz, în termen de cinci zile lucrătoare de la încheierea lunii pentru care se face fundamentarea.






