glasul-hd.ro Web analytics

Fără categorie

BREAKING NEWS. Mircia Muntean: „Voi susține candidații PNL la alegerile parlamentare!”

Surpriză de proporție, astăzi, la ședința Consiliului Local Deva. Mircia Muntean (PSRO), primarul municipiului, a anunțat că va susține candidații PNL la alegerile parlamentare de anul acesta.

„Este o decizie personală. Am fost ales pe listele PSRO și ni s-a recomandat la nivel local o colaborare cu PNL. La început nu s-a putut din anumite considerente, dar odată cu începerea campaniei preelectorale pentru alegerile parlamentare, am hotărât să îi sprijin pe domnul Lucian Heiuș, ca deputat, și pe doamna Carmen Hărău, urmând ca împreună cu colegii mei să purtăm o discuție, pentru că și pentru ei a fost o surpriză. De astăzi înainte, vreau să nu fie o surpriză pentru colegii mei, că o să apar în conferințele de presă alături de reprezentanții PNL și să se întrebe ce caut pe acolo. Colaborarea cu PSD (n.r. – la nivel local) rămâne pentru toate proiectele pentru oameni și pentru municipiul Deva.

Întrebat dacă îl va susține și pe Petru Mărginean (PNL), fostul primar al Devei, care își dorește un post de parlamentar, Mircia Muntean a spus: „Îi doresc succes, la fel cum i-am dorit și ieri, de ziua lui”.

Back to top button