glasul-hd.ro Web analytics

Justiție

Acuzat de conflict de interese, luare de mită şi abuz în serviciu. Angajatul RAR Hunedoara, Valentin Banciu, trimis în judecată

Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a lui Valentin Banciu (în stare de arest preventiv) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conflict de interese, luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. De asemenea, procurorii l-ai trimis în judecată și pe Ilie Huciu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la infracţiunea de luare de mită.

Procurorii au stabilit că cei doi au organizat un sistem de percepere şi primire de bani şi alte foloase necuvenite de la persoanele care solicitau la Registrul Auto Român – Hunedoara omologări auto şi alte servicii. Astfel, Banciu Valentin Ioan, în calitate de funcţionar public angajat ca inginer la RAR – Reprezentanţa Hunedoara, la evaluarea stării tehnice a autovehiculelor respingea cererile pe motivul existenţei unor defecţiuni nereale şi îndruma solicitanţii pentru remedierea lor la service-ul aparţinând soţiei sale, la care era angajat, ca inginer ITP, Ilie Huciu.

Afacere de familie cu iz penal

Potrivit rechizitoriului, „în  perioada martie – iulie 2013, inculpatul Banciu Valentin Ioan a procedat, în cadrul atribuţiilor de serviciu, la respingerea omologării autovehiculelor aparţinând unor persoane pentru ca aceştia, la solicitarea lui, să remită sume de bani, în cuantum total de 3.200 lei, inculpatului Huciu Ilie. De asemenea, în cadrul aceloraşi atribuţii de serviciu, inculpatul trimitea persoane în vederea efectuării unor reparaţii contra cost la service-ul aparţinând soţiei sale, realizându-se, în acest mod, foloase materiale atât pentru inculpatul Huciu Ilie, cât şi pentru soţia sa”. Din cercetările efectuate în cauză, procurorii au stabilit că Valentin Banciu, în cursul lunii iunie 2013, în mod nejustificat, a procedat la îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu în mod defectuos. Acesta a respins în repetate rânduri de la omologare un autovehicul, sub pretextul nereal că nu corespunde din punct de vedere tehnic. Însă, în momentul în care autoturismul a fost vândut altei persoane, Banciu a aprobat omologarea acestuia în aceeași stare tehnică. În cazul lui Ilie Huciu, procurorii au stabilit că acesta efectua inspecţii tehnice periodice la autoturisme aparţinând unor cunoscuţi ai lui Banciu, precum şi deplasări la instituţii bancare în vederea efectuării pentru acesta a unor operaţiuni financiare. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Curții de Apel Alba Iulia.

Back to top button