Un nou termen în dosarul jafului armat de la amanetul din Hunedoara. Bonnie şi Clyde de România vor fi audiaţi de o comisie rogatorie
Şandor Varga şi Turi Emese, autorii jafului armat comis la Casa de Amanet „Aristocrat” din Hunedoara, în decembrie 2007, ar putea fi audiaţi de o comisie rogatorie a Tribunalului Hunedoara, în Ungaria. Cei doi au fost condamnaţi anul trecut, de Tribunalul Budapesta, la pedepse cu închisoarea pentru infracţiuni comise pe teritoriul ţării.
Magistraţii hunedoreni au acordat, ieri, pentru a 11-a oară, un nou termen de judecată în acest dosar, invocând din nou lipsa de procedură. „Instanţa a acordat un nou termen de judecată pentru data de 21 octombrie, pentru ca Tribunalul Budapesta să dea un răspuns la solicitarea Tribunalului Hunedoara, de audiere a inculpaţilor prin comisie rogatorie”, a precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman. Şandor Varga şi Turi Emese au fost numiţi de presa maghiară Bonnie şi Clyde de România din cauza jafurilor şi crimelor pe care le-au săvârşit împreună, atât pe teritoriul Ungariei, cât şi al României. În noiembrie, anul trecut, dosarul în care cei doi sunt acuzaţi că au împuşcat în cap o angajată a Casei de Amanet „Aristocrat”, din Hunedoara, şi au furat mai multe bijuterii şi bani, a ajuns pe rolul Tribunalului Hunedoara.
Patru jafuri armate, în cinci luni
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada august – decembrie 2007, cei doi au pătruns în incinta a patru case de amanet (aflate pe raza a diferite judeţe), din interiorul cărora, sub ameninţare cu un pistol, Varga Şandor le-a determinat pe angajatele respectivelor societăţi comerciale să-i remită diferite sume de bani şi bijuterii, părăsind locaţiile cu diferite autoturisme, unul dintre acestea având numere false de înmatriculare. În data de 17 decembrie 2007, cei doi au dat ultima lovitură la Casa de Amanet „Aristocrat”, din Hunedoara. Bărbatul a împuşcat-o în cap pe angajata firmei, a luat geanta diplomat în care se aflau bijuterii şi a fugit împreună cu femeia care îl însoţea. În mod miraculos, tânăra, angajată a unităţii în care s-a produs jaful armat, a scăpat cu viaţă, dar şi-a pierdut vederea la ochiul stâng. Din raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză a rezultat faptul că victima a avut nevoie de 55-58 de zile de îngrijiri medicale.
Tribunalul Budapesta l-a condamnat pe Şandor la detenţie pe viaţă
Şandor Varga, din Codlea, judeţul Braşov, lider al unei grupări infracţionale cunoscută în Ungaria sub numele de „Brigada Morţii”, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru mai multe infracţiuni de omucidere, jaf armat, utilizare de substanţe explozive, furt şi vătămare corporală gravă. Sentinţa a fost pronunţată pe fond de Tribunalul Budapesta. În perioada 2008 – 2010, Varga împreună cu grupul infracţional pe care-l conducea au comis, pe teritoriul Ungariei, o serie de infracţiuni grave. Pe lângă Varga au mai fost condamnaţi şi ceilalţi membri ai grupului său infracţional. Astfel, Emese Turi, prietena braşoveanului, a fost condamnată la 17 ani de detenţie, Richard Korlat, la 16 ani, în timp ce Attila Simion şi Laszlo Racz vor sta după gratii câte 17 ani. Alte trei persoane din grupul infracţional au primit pedepse de trei – patru ani de închisoare cu executare.





