Rețeta lunii by Avis 3000
Syrniki – clătite rusești

Aceasta este rețeta celor mai bune, sănătoase, gustoase și pufoase clătite rusești – syrniki. Le poți servi fie ca desert, fie ca gustare rapidă sau mic-dejun.
Ingrediente :
- 900 g brânză dulce de vaci sau Ricotta
- 1 ou AVIS 3000
- 1 lingură de unt moale
- 100-150 g zahăr tos
- 200 g făină + extra pentru modelat clătitele
- 1/2 linguriță praf de copt
- 1 linguriță extract de vanilie/2 fiole esență de vanilie
- ulei pentru prăjit
- *Opțional, stafide
Mod de preparare
- Bate bine, la treapta medie a mixerului, brânza cu oul, untul și vanilia. Adaugă zahărul, amestecând treptat până la omogenizare.
- Adaugă făina și praful de copt, amestecă folosind viteza cea mai mică a mixerului, până obții un amestec bine legat. Dacă vrei, poți adăuga și o mână de stafide.
- Întinde niște făină pe o farfurie plată. Încinge ulei într-o tigaie sau o cratiță înaltă, care nu lipește.
- Cu ajutorul unei linguri adâncite sau a unei spatule pentru înghețată, dacă ai, ia aluat (cam cât încape) și dă prin făina presărată în farfurie. Exact ca pentru chiftele procedezi: pot să le faci plate sau ușor rotunde.
- Pune clătitele la prăjit în uleiul încins, la foc mediu. Acoperă vasul și prăjește-le cam 2-3 minute pe fiecare parte.
- Se servesc, după gust, cu miere, gem, cremă de ciocolată, cremă de vanilie, dulceață, sirop de arțar, fructe proaspete etc.
Poftă bună!
Sursa: www. retete.unica.ro





