glasul-hd.ro Web analytics

Învățământ

10 profesori au devenit titulari după contestaţii

Deşi au fost 81 de profesori nemulţumiţi de notele obţinute la examenul de titularizare şi şi-au depus contestaţii, doar 10 dintre ei au şi promovat, aceştia obţinând o notă mai mare de şapte. Totodată, din numărul contestaţiilor, 19 au fost rezolvate în favoarea candidaţilor, iar cinci nefavorabil.

Rezultatele finale la examenul de titularizare a majorat numărul candidaţilor din judeţul Hunedoara care pot participa, astăzi, la repartizarea pe cele 83 de posturi titularizabile existente în acest moment în învăţământul preuniversitar hunedorean. Dacă înainte de contestaţii numărul candidaţilor din judeţ, care reuşiseră să obţină note peste şapte, era 300, după contestaţii acesta a crescut cu încă 10. Astfel, la nivelul judeţului Hunedoara 310 cadre didactice pot participa astăzi la repartizarea pe posturile titularizabile, acestea obţinând „titlul” de titulari. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, din numărul total de contestaţii depuse, 19 au fost rezolvate favorabil, cinci nefavorabil, iar restul au rămas neschimbate. Prin urmare, 10 cadre didactice au reuşit să obţină o notă „titularizabilă”, şapte au obţinut note sub 5 şi doar doi profesori au luat o notă între 5 şi 7.     
 

Back to top button