Sute de sticle de apă plată şi minerală, împărţite în Deva
Datorită atenţionării de cod galben de caniculă şi disconfort termic în judeţul Hunedoara, Primăria municipiului Deva a luat măsurile necesare pentru sănătatea populaţiei. S-au amenajat cinci corturi de prim-ajutor pe raza întregului municipiu, unde s-au împărţit mii de litri de apă plată şi minerală.
Judeţul Hunedoara şi municipiul Deva se află, începând de ieri, sub atenţionare cod galben de caniculă şi disconfort termic. Pentru a înlătura efectele neplăcute cauzate de temperaturile ridicate care au depăşit, la orele prânzului, 37 de grade Celsius la umbră, pe raza municipiului Deva funcţionează, începând de ieri, puncte anti-caniculă pentru populaţie. Acestea au fost organizate în zona Gării, a Pieţei Agroalimentare, Piaţa Unirii, Mioriţa şi Astoria. „După ce am primit atenţionare de cod galben de caniculă şi am fost informaţi că indicele temperatură – umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic, pe parcursul a trei zile, am luat iniţiativa de a organiza puncte de prim- ajutor pe raza întregului municipiu. Acestea funcţionează în cele mai importante zone ale oraşului, iar oamenii trebuie să ştie că pot să ia o apă minerală sau plată gratuit. Suntem aprovizionaţi cu o cantitate de apă necesară pentru trei zile, atâta timp cât ţine avertizarea de caniculă. Un lucru de precizat este că noi nu putem organiza astfel de corturi de prim-ajutor, decât dacă primim o atenţionare pe minimum trei zile că ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Totodată, cei care împart sticle de apă oamenilor sunt voluntari”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva, Andrei Nistor.
Aproximativ 250 de sticle de apă, împărţite în doar o oră
În doar o oră, la un singur punct de prim–ajutor au fost împărţite aproximativ 250 de sticle de apă minerală sau plată. “Pentru prima tură am primit 50 de baxuri de sticle de apă. Cei mai mulţi oameni au venit şi au luat apă până la orele prânzului, pentru că după aceea oamenii se ascund de căldură. Într-o oră am împărţit peste 200 de sticle, dar nu plecăm acasă până când nu o împărţim pe toată. Celor care sunt mai în vârstă le dăm apă cu forţa pentru că le este ruşine să ne ceară sau cred că este pe bani. Uneori fugim după ei şi le oferim aproape forţat câte o sticlă de apă, dar oamenii sunt foarte reticenţi”, a precizat unul dintre voluntarii care împart apă, Petru.






