glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

Cincişul, al tuturor dar al nimănui

Cea mai frumoasă zonă de agrement estival din judeţ pare că are stăpâni doar atunci când e vorba de luat taxe şi impozite, dar nu are niciunul, atunci când e vorba de asumat responsabilităţi. Situaţia se manifestă şi atunci când vine vorba despre regimul ambarcaţiunilor.

Serviciul de Gospodărire a Apelor Hunedoara, intenţionează să deruleze o campanie de informare publică prin care să atragă atenţia asupra faptului că, pe lacul Cinciş, sunt interzise ambarcaţiunile cu motor cu ardere internă (cele cu motor electric sunt permise). Interdicţia este prevăzută de Legea Apelor, dar, practic, nu e sancţionată nicicum. Reprezentanţii SGA spun că legea e incompletă şi nu prevede clar sancţiuni pentru astfel de situaţii. Până la lămurirea acestei situaţii, rămâne de rezolvat o altă problemă: cine trebuie să ia măsuri pentru prevenirea accidentelor pe lac? Un novice cu un ski-jet pe apă poate lovi o persoană care face baie. Ideea unor culoare dedicate ambarcaţiunilor pare imposibil de pus în practică: „În orice curs de apă, cine intră, intră pe propria-i răspundere. Serviciul de Gospodărire a Apelor nu poate păzi toate cursurile de apă şi toate lacurile. În ce priveşte problema de la Cinciş, noi nu facem activităţi de turism acolo, aşa că nu avem de ce să punem balize. Acolo ar trebui ca  Primăria Teliuc şi Consiliul Judeţean să vină cu un proiect, pentru că e o zonă care se poate transforma şi oficial într-una de agrement şi se poate administra ca atare”, spune directorul SGA Hunedoara, Grigore Burjan.

Dacă…

Directorul SGA Hunedoara adaugă că, în cazul în care zona Cinciş ar deveni oficial staţiune de interes local, situaţia s-ar putea schimba. „Zona ar avea un administrator cu care noi am putea discuta. La momentul de faţă nu avem cu cine să discutăm. Dacă ar fi zonă de agrement sau staţiune declarată în mod oficial, administratorul sau administratorii ei ar putea cere un aviz de gospodărire a apelor în care s-ar putea specifica mai clar ce e voie şi ce nu e voie acolo, inclusiv pe luciul de apă. Acolo se face turism dar această activitate nu este reglementată complet, cel puţin nu în ce priveşte relaţia cu noi, la ora la care vorbim”, explică Burjan.

În schimb primarul comunei Teliuc, Daniel Pupeză, se declară surprins de faptul că SGA nu poate da amenzi pentru o nerespectarea legii apelor: „Nu există să fie prevedere legală încălcată şi să nu existe clar prevăzută undeva o sancţiune. Nu noi suntem administratorii luciului de apă, ci Apele Române, deci nu putem face nimic pe lac”.

Zona Cinciş nu poate fi declarată „staţiune de interes local”, pentru că nu îndeplineşte condiţiile primare pentru acest lucru: îi lipsesc reţelele de apă şi canalizare. Primăria Teliuc are în derulare proiecte în acest sens, dar până la finalizarea lor vor mai trece doi ani, cel puţin.

Back to top button