glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Week-end cu lupte pe nisip la Deva

Deva va găzdui în acest sfârşit de săptămână întrecerile unei competiţii devenite deja tradiţionale, Cupa Cetăţii la lupte libere pe nisip. Sunt aşteptaţi să participe sportivi din întreaga ţară, un punct de interes fiind prezenţa luptătorilor de la cluburile din judeţ, Liceul cu Program Sportiv Cetate Deva – gazda întrecerii – şi Clubul Sportiv Şcolar Petroşani.

Aceştia au revenit recent cu medalii de la Campionatul Naţional de lupte pe plajă pentru juniori III şi IV, care a avut loc în localitatea 2 Mai de pe Litoral, astfel încât este de aşteptat să se numere printre protagonişti şi la ediţia din acest an a Cupei Cetăţii. Devenii au urcat de patru ori pe podium la Naţionale, iar petroşănenii de şapte ori, sportivii din Valea Jiului trecându-şi în palmares patru titluri la aceste categorii de vârstă.

Medaliaţii de la Naţionale, cu şanse mari şi la Cupa Cetăţii

Să începem trecerea în revistă a premianţilor la Naţionalele de juniori cu „oaspeţii” de la CSŞ Petroşani, antrenaţi de profesorul Gheorghe Răducu. La juniori IV şi-au câştigat categoriile de greutate Iunia Sas (cat. 30 kg), Andreea Chiriac (cat. 35 kg), Iulia Dornic (cat. + 50 kg) şi Darius Popa (cat. 35 kg), devenind astfel campioni naţionali. Pe locul al doilea şi medaliat cu argint, tot la juniori IV, s-a clasat Ianis Monete (cat. 30 kg), iar la juniori III Andreea Chiriac (cat. 35 kg) şi Fineas Sas (cat. 40 kg) au terminat pe locul al treilea şi au fost medaliaţi cu bronz. Graţie acestor rezultate petroşănenii s-au situat pe locul 4 în clasamentul cluburilor.

Dintre luptătorii care au concurat la 2 Mai pentru LPS Cetate Deva s-au clasat pe podium Iulia Alexe (categoria 50 kg), Marius Scornea (cat. 60 kg) şi Rareş Drăgan (cat. + 60 kg) – toţi trei pregătiţi de profesorul Suraj Moravan – şi Bianca Obrejan (cat. 35 kg), antrenată de profesorul Gheorghe Văcăraşu, toţi medaliaţi cu bronz.

Mai amintim şi rezultatele altor luptători hunedoreni clasaţi în afara podiumului la Naţionale, dar care îşi pot lua revanşa acum la Deva. Pe locul 5 s-au situat Adriana Gherman (cat. 40 kg, antrenor Suraj Moravan), Dragoş Grosu (cat. + 60 kg, antrenor Gheorghe Răducu) şi Mihaela Szabo (cat. 30 kg, (cat. 50 kg, antrenor Matei Partenie), iar pe locul 7 au terminat Cristi Bezercu (cat. 35 kg), Sorana Moravan (cat. 50 kg), Laurenţiu Logojan (cat. 50 kg), Bogdan Buţurcă (cat. 60 kg), Andreea Bocănici (cat. 60 kg) – toţi pregătiţi de Suraj Moravan, Denisa Obrejan (cat. 30 kg), Raluca Covaciu (cat. 30 kg), Andrada Văcăraşu (cat. 50 kg) – antrenate de Gheorghe Văcăraşu, Anca Romlak (cat. + 60 kg), Andreea Vraci (cat. 60 kg) – antrenor Ioan Ailincăi şi Daiana Covaci (cat. 50 kg), antrenor Matei Partenie.

Tags