Victor Ponta, sub control judiciar. Este acuzat de complicitate la infracţiunea de spălare de bani. Dosar la DNA Ploieşti
Procurorii DNA Ploieşti au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și control judiciar pe 60 de zile, pentru Victor Ponta, fost premier, acuzat de folosire a influenţei pentru obţinterea de foloase necuvenite şi complicitate la spălare de bani.
DNA precizează, într-un comunicat de presă, că acuzaţiile vizează perioada în care Ponta era preşedintele PSD.
Potrivit procurorilor, în dosar există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
“Pentru desemnarea drept candidat pe listele unui partid politic a unui om de afaceri, într-un colegiu electoral în care formațiunea politică să aibă certitudinea că va obține mandatul pentru care se candida, Ponta Victor Viorel, în calitatea sa de președinte al respectivului partid politic,și-a folosit autoritatea pentru confirmarea propunerii acelui om de afaceri pe lista de candidați. Confirmarea propunerii a fost făcută de Ponta Victor Viorel în scopul obținerii de foloase ce nu i se cuveneau, constând în plata sumei de 220.000 euro, necesară organizării unei vizite în România a unei personalități politice străine. Se urmărea astfel ca, prin mediatizarea unor întâlniri alături de personalitatea care beneficia de notorietate internațională, Ponta Victor Viorel să câștige capital electoral, în condițiile în care, în cursul anului 2012, potrivit calendarului electoral, urmau să aibă loc alegeri locale și parlamentare. Suma de 220.000 de euro a fost obținută prin persoane interpuse, de la omul de afaceri plasat pe un loc eligibil.
Pentru a crea aparența că vizita fostului lider străin în România nu are loc la inițiativa partidului, s-a stabilit caîntreaga activitate să fie organizată prin intermediul unei organizații nonprofit și apolitice, care să inducă ideea în rândul opiniei publice că întâlnirea persoanei publice străine cu Ponta Victor Viorel ar fi avut loc la inițiativa celui dintâi. În acest scop, Ponta Victor Viorel împreună cu omul de afaceri i-au solicitat reprezentantului organizației nonprofit să găsească o modalitate prin care politicianul străin să fie chemat în România fără să fie cunoscut faptul că inițiativa îi aparținea lui Ponta Victor Viorel, iar plata ocazionată de organizarea acestui eveniment să fie suportată de omul de afaceri prin intermediul unei societăți comerciale controlate prin persoane interpuse.
Mai multe citiți pe alba24.ro








2 Comments