Urmărit internaţional pentru un furt comis în Ungaria, în urmă cu 14 ani, prins de poliţiştii deveni
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Deva, căutat prin Interpol din 2009 pentru comiterea unui furt în urmă cu 14 ani, din locuinţa unui localnic din Békéscsaba, a fost prins de poliţiştii deveni.
Ştefan Logojan, zis Sprânceană, se afla în 1999 în Ungaria, la Békéscsaba, împreună cu doi prieteni ai săi. Aceştia au fost găzduiţi de un localnic, însă la un moment dat, văzând că bărbatul are mai multe bijuterii şi bani, au decis să-l jefuiască. Astfel, l-au legat de un scaun şi l-au lăsat fără bunuri şi bani. După ce a comis fapta, deveanul s-a făcut nevăzut. La şapte ani de la comiterea faptei, instanţa din Békéscsaba l-a condamnat pe Ştefan Logojan la şapte ani şi cinci luni de închisoare pentru fapta comisă. Pentru că autorităţile maghiare nu au reuşit să dea de urma deveanului, în 2009 acesta a fost dat în urmărire internaţională. Nu mai puţin de 14 ani de la comiterea faptei a reuşit „Sprânceană” să fugă de lege. Însă, a fost prins de poliţiştii deveni, care l-au prezentat, ieri, magistraţilor Curţii de Apel Alba Iulia în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, emis pe numele deveanului de autorităţile din Békéscsaba. Curtea de Apel a dispus arestarea lui Ştefan Logojan pentru cinci zile, urmând ca acesta să fie extrădat autorităţilor maghiare în vederea executării pedepsei.