glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Urmare logică. După titlurile mondiale, au venit şi cele balcanice

Florentina Marincu s-a asigurat că va avea parte de o vacanţă liniştită şi fericită. Atleta pregătită de profesorul Nicolae Alexe a reuşit o nouă performanţă de senzaţie. După ce s-a încununat de două ori campioană mondială la Doneţk, sportiva legitimată la CNS „Cetate” Deva a devenit şi campioană balcanică!

Florentina s-a impus şi în proba de săritură în lungime şi în cea de triplusalt, la Campionatele Balcanice dedicate juniorilor II, ce au avut loc, în acest weekend, la Edirne, Turcia. Mai mult, la triplusalt a izbutit cel mai bun salt mondial al sezonului!

De două ori prima, într-un interval de două ore

„Flori” a devenit campioană în Balcani cu stil, la triplusalt, acolo unde a izbutit un nou salt demn de reţinut: 13,81 de metri – cel mai bun „zbor” al sezonului, cu şase centimetri mai mult decât cel reuşit în Ucraina! Şi sportiva originară din Şoimuş nu s-a oprit aici. La nici 120 de minute distanţă de festivitatea de premiere de la triplusalt, a ascultat imnul de pe prima treaptă a podiumului şi la săritură în lungime (n.red. – proba ei preferată) după un salt de 6,43 de metri. Departe de orice rivală din Turcia, Serbia sau Grecia. Cel care s-a ocupat de pregătirea Florentinei este cum nu se poate mai mulţumit de ceea ce a reuşit eleva sa, cu atât mai mult cu cât ultima lună ritmul a fost unul extrem de susţinut. „Florentina a făcut cum a făcut şi s-a autodepăşit din nou la triplusalt. Am bifat cel mai bun salt al sezonului la nivel mondial şi n-a făcut decât să confirme superioritatea arătată şi la Doneţk. E de lăudat dorinţa şi ambiţia ei, pentru că în ultima lună am fost tot pe drumuri şi n-am apucat să ne antrenăm tocmai aşa cum ne-am fi dorit. A fost o competiţie frumoasă, turcii apreciază foarte mult atletismul, tribunele au fost aproape pline şi e un lucru îmbucurător să urci pe podium în faţa atâtor oameni”, a spus Nicolae Alexe. Profesorul de la CNS „Cetate” a explicat şi ce urmează pentru eleva sa: o binemeritată pauză! „Vom pleca la finele săptămânii la mare, timp de zece zile. Ne refacem după efortul făcut până acum. Cred că Flori merită cu prisosinţă acest lucru. Apoi, ştiţi bine cum e, nici nu ne vom acomoda bine cu nisipul fin de acolo şi ne vom  întoarce din nou la groapa cu nisip”, a mai adăugat Alexe.

Românii au dominat Campionatele Balcanice rezervate juniorilor 2 impunându-se atât la feminin, cu 148 puncte (Turcia – 131 puncte şi Grecia – 125 puncte), cât şi la masculin, cu 147,5 puncte (Grecia – 133 puncte şi Turcia – 130 puncte), acumulând nouă medalii de aur, şase de argint şi nouă de bronz.

13,81 metri este saltul cu care Florentina s-a impus la Campionatele Balcanice dedicate juniorilor II – cel mai bun la nivel mondial

Back to top button