glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

„Un mediu ambiant cu mai puține deșeuri”, la Colegiul Pedagogic „Regina Maria” Deva

Acțiuni de ecologizare, protejare a mediului, dar și colectare selectivă a deşeurilor de hârtie şi carton, PET-uri, aluminiu şi deșeuri electrocasnice sunt doar câteva activități care se desfășoară pe parcursul acestui an școlar la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva. Toate aceste manifestări se derulează în cadrul proiectului ECO – Școala „Un mediu ambiant cu mai puține deșeuri”.

foto 2După derularea în anul școlar 2016-2017 a proiectului  ECO Școala cu tema „Eco Școala=Eco Life”, în anul școlar 2017-2018 în cadrul Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” se va desfășura proiectul ECO- Școala „Un mediu ambiant cu mai puține deșeuri”. Codul Eco-Şcoala ales pentru acest proiect este: „Oameni curați într-un mediu curat”. Așadar, în cadrul proiectului elevii vor fi informați despre problemele şi eforturile societăţii de protejare şi conservare a mediului, le va fi dezvoltată dragostea şi respectul pentru natură, om şi societate, prin reducerea deşeurilor și înfrumuseţarea mediului şcolar. De asemenea, elevii vor fi implicați activ în activităţi de protejare a mediului printr-o gamă largă de preocupări, de la activităţile de creaţie tehnico-ştiinţifice şi aplicative, de poezie, pictură, la acțiuni din sfera educaţiei pentru sănătate și educaţiei ecologice ce vizează îmbunătăţirea spaţiului verde al şcolii respectiv protejarea unor zone naturale din comunitate. „Realizarea unei educaţii ecologice, în special în rândul tinerilor, precum şi promovarea ecoturismului şi a ecosporturilor ca modalităţi optime de petrecere a timpului liber, este un deziderat fundamental al unității noastre școlare. Astfel, dorim să implementăm în şcoala noastră beneficiile programului ECO – ŞCOALA şi astfel să urmărim ca generaţiile actuale şi viitoare să conştientizeze importanţa protejării naturii, acumularea de cunoştinţe noi, aptitudini, deprinderi necesare în legătură cu starea actuală a mediului. O altă motivaţie atractivă este posibilitatea afirmării la nivel naţional prin câştigarea unui premiu prestigios: Steagul Verde şi Statutul de Eco-Şcoală”, a declarat unul dintre coordonatorii proiectului, director adjunct al Colegiului „Regina Maria”, Dumitru Rus.

Expoziție de steaguri în curtea școlii

Cu ocazia Zilei UE și în cadrul proiectului Eco-Școala „Un mediu ambiant cu mai puține deșeuri”, elevii colegiului devean au realizat steagurile fiecărei țări membre a UE, din materiale reciclabile. Fiecare clasă a avut un steag care a fost prezentat în cadrul unui concurs. La final steagurile au fost expuse în curtea școlii.