glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

Transalpina hunedoreano-gorjeană, un drum asfaltat pe jumătate

Săptămânile trecute, atât şefi ai Consiliului Judeţean, cât şi reprezentanţi ai Primăriei Vulcan trâmbiţau în spaţiul public asfaltarea drumului istoric care făcea legătura între Oltenia şi Transilvania, prin pasul Vâlcan. De fapt, e vorba doar de o reparaţie parţială.

La mijlocul lunii trecute, Consiliul Judeţean Hunedoara s-a apucat să asfalteze cei trei kilometri rămaşi la stadiul de drum de piatră pe porţiunea hunedoreană a DJ 664, drum care face legătura între municipiul Vulcan şi Tg. Jiu, prin comuna gorjeană Schela (10 kilometri în judeţul Hunedoara, 35 în judeţul Gorj). Tot în urmă cu câteva săptămâni, CJ Hunedoara anunţa semnarea unui protocol cu CJ Gorj care vizează drumul amintit. De fapt, n-a fost vorba decât de o înţelegere conform căreia şi CJ Gorj se angaja să repare o porţiune de 3 kilometri a drumului, situată pe teritoriul judeţului vecin, porţiune care acum e impracticabilă cu o maşină obişnuită.

Reparare, nu modernizare

DJ 664 oferă privelişti comparabile cu cele de pe Transalpina
DJ 664 oferă privelişti comparabile cu cele de pe Transalpina

Conform datelor comunicate nouă de către Consiliul Judeţean Hunedoara, la începutul acestui an, DJ 664 avea „beton asfaltic pe 4,5 kilometri, beton de ciment pe 2,5 kilometri”, iar pe trei kilometri era doar pietruit. Un kilometru din cei trei a fost deja acoperit cu „îmbrăcăminţi bituminoase uşoare”, urmând să se întâmple la fel cu ceilalţi doi, în funcţie de banii de care dispune CJ Hunedoara. Costul total al lucrării este de aproape 1,9 milioane de lei. În proiect nu sunt prevăzute şanţuri de scurgere a apelor şi nici ziduri de sprijin pentru că e vorba de o lucrare încadrată la categoria lucrărilor de întreţinere. „În judeţul Gorj sunt modernizaţi 15 kilometri (dinspre Tg. Jiu spre Schela – n.red.) şi urmează se se execute restul de 20 de kilometri. Există un protocol semnat între CJ Hunedoara şi CJ Gorş referitor la finalizarea lucrărilor în 2017”, se arată în răspunsul primit pe tema DJ 664.

Nu 20, doar 3 kilometri

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj spun că porţiunea DJ 664 aflată în administrarea lor se prezintă acceptabil, deşi pe sectorul dintre Schela şi limita cu judeţul Hunedoara e vorba de un drum pietruit. Ultimii trei kilometri spre limita cu Hunedoara sunt însă imposibil de parcurs cu o maşină obişnuită, dar gorjenii dau asigurări că vor pietrui acea porţiune, vara aceasta. Despre asfaltare nu poate fi vorba. CJ Gorj a depus cereri pentru fonduri europene dedicate drumurilor pentru alte şosele, considerate mai importante, aşa că singura lor şansă este să întocmească un proiect detaliat pentru care, eventual, să primească finanţare în 2018 şi, cel mai devreme, în 2020 să avem asfalt de la Vulcan, prin pasul Vâlcan, până la Schela, apoi Tg. Jiu.

O şosea cu potenţial turistic

DJ 664 poate deveni o a doua „Transalpina” de relevanţă naţională, dacă se găsesc bani pentru modernizarea lui „ca la carte”. Drumul urcă până la 1600 de metri, în Pasul Vâlcan, după care are un traseu situat mai mult pe culmi, pe o lungime de aproximativ 15 kilometri, zonă din care priveliştile sunt superbe. Drumul se suprapune pe o porţiune cu vechiul drum roman care făcea legătura între Drobeta şi Ulpia Traiana. Pe aici se trecea din Oltenia în Banat atât în Evul Mediu, cât şi în Epoca Modernă. Armata Română a folosit acest traseu pentru a intra în Transilvania, în Primul Război Mondial. După conflagraţie, odată cu finalizarea drumului de pe Defileul Jiului, vechiul drum a fost abandonat.

2 Comments

  1. Ar trebui sa va interesati si de soarta DJ 666: in 2015 a fost asfaltat cu bani judeteni de la intersectia cu DN 66 (in zona localitatii Merisor) pina in Dealu Babii care este o creasta de deal care desparte comuna Banita de municipiul Vulcan. Drumul asfaltat se termina subit in virful dealului ptr ca…Primaria Vulcan nu a avut bani sa finanteze partea ei de drum, din Dealul Babii pina in Vulcan (am inteles ca dl Primar Ile a dorit insistent sa fie el patronul acestui segment de drum si nu i-a iesit, asa ca a ramas drumul finalizat pe jumatate). Acum, se incepe un alt drum (din ce relatati dvs) si se termina tot la jumatatea lui, cam din aceleasi motive. Cred ca e vorba despre tembelism, pe banii nostri.

Back to top button