Cum să repari conducte fără să mai sapi şanţuri – demonstraţie pentru edili, dar fără edili
Reprezentanţii primăriilor din judeţ au lipsit ieri de la un eveniment la care ar fi putut vedea cum se pot repara conductele de apă şi canalizare fără să fie nevoie să sapi şanţuri, să deviezi circulaţia şi fără să te mai enervezi apoi că zona trebuie reasfaltată de trei sau patru ori.
O astfel de intervenţie e aparent mai scumpă cu 30 – 40 la sută faţă de cea „clasică”, dar, spun reprezentanţii Apa Prod, mult mai eficientă mai ales că-i scuteşte pe şoferi şi pietoni de tot deranjul provocat de utilaje şi şanţuri. În plus, la noi nimeni nu pare să pună la socoteală costul reparaţiilor ulterioare unei săpături, sau pe cele ale studiilor geotehnice necesare, în unele cazuri.
O firmă din Cluj – Napoca aflată într-un turneu prin ţară prin care doreşte să-şi promoveze metodele de reparare a conductelor de apă şi canalizare fără a fi nevoie de picamere, excavatoare şi macarale, a poposit ieri la Deva. Doar angajaţii Apa Prod şi cei ai Apa Serv Deva au fost prezenţi la eveniment. Deşi au fost invitate şi primăriile din judeţ (după cum spun reprezentanţii principalului operator de apă-canal din judeţ), niciun angajat al instituţiilor edilitare nu a fost prezent pentru a vedea demonstraţiile făcute în baza Apa Prod de la intrarea în Deva dinspre Sântuhalm.
Invitaţii pierdute pe drum?
„Am mai văzut demonstraţii de acest gen, prin ţară. În ce priveşte demonstraţia de ieri, de la Deva, vă spun sută la sută că eu unul n-am primit nicio invitaţie. Dacă ajungea la mine, sigur eram şi eu acolo”, spune primarul interimar al Devei, Ovidiu Moş.
„Dacă trimit hârtii… hârtia, pe procedură, ajunge la mine într-o săptămână. Nu înţeleg de ce nu mi-au dat un telefon mai ales că mă interesează în mod deosebit această tehnologie, la câte lucrări de infrastructură avem în derulare în oraş. Îmi pare rău, dar cred că domnii care au organizat demonstraţia nu ştiu să comunice”.
Conform purtătorului de cuvânt al Apa Prod Hunedoara, Andreea Morogan, evenimentul a fost organizat de firma clujeană în colaborare cu ADI Aqua Prest Hunedoara, Apa Prod jucând doar rolul de gazdă al acestuia. Directorul executiv al ADI Aqua Prest, Adrian Bălan, spune că s-au transmis invitaţii, în scris, mai multor primării din judeţ, preferând să nu facă niciun alt comentariu.
Pentru Apa Prod nu e o noutate
Directorul Apa Prod, Victor Arion, spune că societatea pe care o conduce a mai folosit tehnologii de acest gen pe programul ISPA, în 2010 – 2011, când s-au reabilitat astfel 11 kilometri de reţea de canalizare în Hunedoara şi 570 de metri în Deva. „E o tehnologie care presupune deranj stradal zero. Se pretează mai ales pentru zonele unde avem infrastructura stradală reabilitată pe fonduri europene (vreme de cinci ani de la finalizare, pe asemenea lucrări nu se poate interveni – n.red.), în pieţele vechi în care nu vrem să deranjăm pavajul, în zonele în care avem foarte multă circulaţie, peitonală şi rutieră.Tehnologia prezentată astăzi este recomandată către toate autorităţile publice locale, atunci când vor să facă un proiect complex de important să o aplice”.







One Comment