Traian Berbeceanu: fragment din „Radiografia unei mârşăvii judiciare”

Comisarul Traian Berbeceanu a publicat ieri pe contul său de facebook un fragment din ceea ce are toate şansele să devină o carte. În textul publicat, Berbeceanu descrie scene din momentul reţinerii şi din zilele de arest. Din motive care ţin de spaţiul avut la dispoziţie, publicăm parţial textul lui Traian Berbeceanu (inter-titlurile ne aparţin).

„Am fost dus sub escortă în arestul I.P.J. Alba. Eram șocat, fusesem de zeci de ori în acel loc ca anchetator, acum eram aruncat la beci ca inculpat! Erau șocați și colegii polițiști care asigurau paza arestaților, nu credeau nimic din acuzațiile D.I.I.C.O.T.-ului și aveau argumente serioase pentru aceasta! Argumente pe care ulterior mi le-au împărtășit…
În acea noapte, am fost băgat într-o celulă cu două paturi, împreună cu alt arestat, un băiat tânăr, cercetat parcă pentru furt. (…) Celula era extrem de mică, spațiul dintre cele două paturi nefiind mai mare de 40 cm. Lângă ușa metalică era o găleată de plastic, roșie, cu capac… mi s-a spus că aceea era <<toaleta>>. Camera era luminată permanent de un bec suficient de puternic încât să nu poți să dormi, exact atât de slab cât să nu poți să citești. Atmosfera rece și umedă, apăsătoare, făcea ca încăperea să pară chiar mai mică decât era. (…)

În <<cuşcă>> până la Înalta Curte
(…) Îmi amintesc că atunci când trebuia să fiu transportat la București, la I.C.C.J., pentru a participa la ședința în care urma să se judece recursul formulat de mine împotriva arestării preventive, fusesem anunțat cu doar o zi înainte despre aceasta. Trebuia să plecăm în jurul orei două noaptea, ședința urmând să înceapă dimineața, la ora nouă. Gândurile și îngrijorarea nu m-au lăsat să mă odihnesc deloc, înaintea deplasării.
Noaptea, pe la orele unu și jumătate, ușa celulei s-a deschis cu zgomot puternic, unul dintre colegii care urmau să asigure escorta, anunțându-mă că sosise timpul. (…). Atunci am aflat că (…) pentru mine fusese <<rezervată>> duba specială de transport a deținuților. (…) … D.I.I.C.O.T.-ul solicitase să fiu transportat <<în cușcă>>.
<<Cușca>> era un compartiment metalic, amenajat în interiorul unei dube a cărei destinație constructivă era de transport de mărfuri. Era prevăzută cu ușă metalică, cu zăvoare exterioare, fără geamuri. În interior se aflau două băncuțe tari și înguste, extrem de incomode. Era ultima noapte a lunii octombrie, afară fiind extrem de frig, temperatura coborând cu multe grade sub limita de îngheț. Aceeași temperatură era și în cușcă! Voiau să mă umilească și să mă chinuie cât mai mult!
Eram obosit, mă simțeam foarte rău, starea de sănătate fiindu-mi precară. Orele întregi petrecute în gerul din cușcă mi-au introdus frigul în oase, tremurând din toate încheieturile. Frigul și poziția incomodă oferită de băncuța pe care stăteam  mi-au provocat crampe musculare. Lipsa geamurilor îmi crea senzația stranie că nici măcar nu știam direcția de deplasare, nu aveam cum să intuiesc eventualele frânări, ori să prevăd curbele, astfel că în foarte multe rânduri mi-am pierdut echilibrul, între pereții metalici. Pe bună dreptate, <<cușca>> își merita denumirea!
(…)

În celulă, la Bucureşti

Era a doua oară când fusesem transportat la București noaptea, în condițiile descrise anterior, ținut fără mâncare și apă aproape 24 de ore și în plus, eram mutat în altă unitate de arest, din dispoziția D.I.I.C.O.T.-ului, fără ca în prealabil să fi fost anunțat, fără a avea la mine haine de schimb, medicamentele necesare tratamentului pe care îl făceam și efectele personale, toate rămânând la Arestul I.P.J. Alba.
Aici, celula era ceva mai mare, dar la fel de odioasă. Într-o încăpere de circa 12 metri pătrați, situată la subsolul clădirii, eram opt arestați. În partea dreaptă a celulei se aflau șase paturi, suprapuse câte trei, iar în partea stângă altele două, suprapuse și acestea. Spațiul dintre paturi forma un culoar în mijlocul camerei, de maxim un metru lățime. Dacă toți arestații coborau din paturi în același timp, nu îți mai rămânea loc să poți să te miști! (…)
Într-un colț al celulei, separat printr-un zid de beton, se afla un spațiu de doar un metru pătrat, în care se afla amenajat w.c.-ul turcesc, fără ușă, separat de restul încăperii doar printr-o draperie din material textil. Regula era că atunci când foloseai toaleta, trebuia să ai asupra ta un spray de cameră. Vă puteți imagina ceva mai umilitor? Tot acolo era și <<dușul>>, care în realitate consta dintr-un furtun alimentat de la o baterie ruginită, cu robinete pentru apă rece și caldă. Propriu-zis, atunci când făceai duș, stăteai cu tălpile pe w.c.-ul turcesc. Totul era atât de înjositor, încât este greu de imaginat, cu atât mai puțin de descris!
(…)

Aerul curat, motiv de <<fericire>>
<<Plimbătorul>> era locul în care eram scoși, pe camere, câte jumătate de oră în fiecare zi. Dacă aveam noroc, uneori, stăteam <<afară>> chiar și o oră. Reprezenta de fapt o platformă betonată de aproximativ douăzeci de metri pătrați, împrejmuită de ziduri de beton, înalte de trei-patru metri, fără tavan. Dacă priveai în sus, vedeai cerul, însă doar printre gratiile groase din fier și ochiurile plasei de sârmă, parcă anume montate, astfel încât să-ți anuleze orice senzație sau speranță de libertate. Atunci când eram scoși <<la aer>>, în principal <<ne mișcam>> pentru a ne dezmorți, pregătindu-ne pentru următoarele 24 de ore de carceră. Alergam continuu pe perimetrul plimbătorului, fugeam <<pe loc>>, făceam exerciții de gimnastică și respiram cu nesaț aerul proaspăt. Cine nu a trecut prin așa ceva, probabil va înțelege cu greu cât de mult însemna pentru noi, acea jumătate de oră…
Despre identitatea colegilor de celulă nu o să vă vorbesc, deoarece nu am acordul acestora. Nu am păstrat legătura cu vreunul și niciodată nu o să pot să spun, dacă erau sau nu vinovați de faptele pentru care erau arestați. Până atunci nu credeam în mitul <<arestatului nevinovat>>, dar situația în care mă aflam m-a determinat să-mi reevaluez aprecierile. Văzusem pe pielea mea cât de ușor poți să fii acuzat de fapte pe care nu le-ai comis, cât de simplu era să îți fie fabricat un dosar bazat pe probe falsificate, cât de repede puteai să fii transformat dintr-o persoană liberă și onestă, într-un <<arestat vinovat>>. Iar acum, cred cu tărie că în locurile de detenție din România, sunt închise multe persoane nevinovate, victime ale unor erori judiciare sau mai rău, victime ale unor alți ticăloși!”.