glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Spitalul din Orăștie, din nou în mijlocul unui scandal. TRAGEDIE: O femeie, de 36 de ani, a murit la scurt timp după ce a născut

Sistemul sanitar din România face o nouă victimă. O femeie, de 36 de ani, din județul Hunedoara, mamă a doi copii, a murit, marți, la scurt timp după ce a dat naștere celui de-al treilea. Hunedoreanca a fost internată la spitalul din Orăștie, a născut pe cale naturală, iar la aproximativ o oră de la naștere a făcut hemoragie. Deși poate trata astfel de cazuri, spitalul din Orăștie a solicitat ca tânăra să fie transportată la Deva, dar, pe drum, femeia a intrat în stop cardio-respirator și a murit.

Unitatea medicală din Orăștie este, din nou, în mijlocul unui imens scandal. Totul după ce o femeie de 36 de ani a murit, la scurt timp după ce a născut. Tânăra a suferit o hemoragie puternică, dar pe care medicii de la spitalul din Orăștie ar fi putut să o trateze dacă aveau personalul necesar. Decizia lor a fost, însă, să cheme ajutoare de la Deva, pentru ca femeia să fie adusă la Spitalul Județean, cu o ambulanța SMURD C1. Solicitarea a fost făcută aproximativ la ora 12:40. Potrivit surselor noastre, la momentul la care femeii i s-a făcut rău, nu exista un medic anestezist în unitatea sanitară. Informația noastră este contrazisă de medicul SMURD Elena Ionela Lazăr, cea care a preluat-o pe femeie, dar care, totodată, ne dă o altă informație interesantă. Medicul anestezist de la Orăștie a fost angajat în urmă cu o zi, după ce fostul medic a decedat. „În urmă cu o oră născuse, era pe masa de naștere. A născut și posterior a intrat în stop cardio-respirator. De când am ajuns noi și până când am plecat, în vreo 20 de minute, a făcut stop cardiac. A avut hemoragie. Eu știu doar că era în sala de nașteri și când am intrat în ambulanță s-a stopat. Am făcut tot ce am putut. Au anestezist, el a resuscitat cu noi în ambulanță, dar era depășită situația oricum. Nu știu din ce cauză a murit, dar medicina legală va stabili cauzele cu exactitate. Spitalul a avut și reanimator, a avut și sânge, și plasmă, și perfuzii, și chirurgi, și ginecologi, și anesteziști… Există medic anestezist, e o doctoriță, de o zi apărută acolo, specialistă de reanimare”, medicul SMURD Elena Ionela Lazăr.

Când a făcut femeia stop cardio-respirator?

Toate răspunsurile oficiale primite în acest caz dau impresia că „o mână spală pe alta”. Asta pentru că, deși inițial a susținut că femeia a făcut stop cardiac în momentul în care a fost băgată în ambulanță, la întrebarea de ce a fost nevoie ca spitalul din Orăștie să o trimită la Deva, în contextul în care și acolo există sală de operație, există medici și toate dotările necesare, medicul SMURD răspunde: „Pentru că a făcut stop cardiac și la faza aceasta erau depășiți, au trimis-o la un spital superior, să o pună pe ventilatoare. Dacă se mai putea face ceva, măcar unu la mie, trebuia să se facă.”

Spitalul din Orăștie ia poziția „No comment”

Ieri, am încercat să obținem o informație oficială de la Spitalul din Orăștie, mai exact de la managerul instituției, Graziela Achim. Am adresat mai multe întrebări, cum ar fi: „La ce oră a născut femeia, după cât timp au apărut complicațiile și care este starea copilului? La acea oră, a existat un medic anestezist în spital? Când a fost luată decizia de a o transporta pe femeie la Deva și de ce nu a fost tratată în spitalul din Orăștie. De ce s-a luat această decizie și la ce oră ați solicitat ambulanța? Ce fel de complicații au survenit pe parcursul nașterii?”.

Răspunsul managerului instituției a fost următorul: „Având în vedere faptul că solicitarea dumneavoastră, în cea mai mare măsură, intră sub incidența art. 21 din legea 46/2003, legea drepturilor pacientului, vă rog să luați act de următoarele: Anestezist există în Spitalul Municipal Orăștie, de luni până vineri, în intervalul 8-15”.

Așadar, legea drepturilor pacienților nu îi permite managerului instituției medicale să ne spună de ce nu a putut trata o pacientă, deși unitatea sanitară are toate condițiile. Sursele noastre vorbesc totuși despre o practică. Toate cazurile mai grave sunt trimise la spitalul județean, cu toate că unitatea sanitară are și medici, și aparatura necesară pentru a efectua operații chirurgicale.

Concluzia medicilor legiști

În urma femeii de 36 de ani au rămas trei copilași. Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică îndrumă familia să se adreseze Colegiului Medicilor cât mai repede, dar asta nu le va reda mama micuților. Medicii legiști nu se pronunță încă exact asupra cauzei morții, dar limitează opțiunile: femeia fie a murit în urma unui șoc hemoragic, fie în urma unei embolii. Sursele noastre spun că ambele puteau fi tratate la Orăștie. „Probabil că este o complicație survenită în urma nașterii. Din câte mi-am dat eu seama este vorba ori de un șoc hemoragic, poate fi și o embolie. Mâine (n.r. astăzi) înaintăm probele la Timișoara, și doar examenul histo-patologic va putea confirma cu certitudine care sunt cauzele decesului”, a declarat medicul legist Dan Mărculescu, șeful Serviciului Județean de Medicină Legală Hunedoara.

Spitalul din Orăștie nu este la primul scandal mediatic. În urmă cu aproximativ o lună, cei doi medici pediatri ai unității sanitare și-au luat concediu, în același timp, iar timp de două săptămâni micuții din Orăștie și din satele dimprejur au fost transportați la Pediatria din Deva.

3 Comments

  1. Niste nesimtiti de oameni care au luat pur si simplu viata unui om prin imprudenta facuta . Acestor oameni le trebuie interzis dreptul de a profesa si ani buni de inchisoare . Nu se poate ca in Romania anului 2016 sa se mai intample asa ceva. Pacat, mare pacat !

  2. Platim la stat pentru ce? Nu inteleg de ce nu se sustine privatizarea sistemului medical. Daca nu suntem in stare sa ne facem treaba, mai bine lasam pe altii. 10% dintr-un salariu bun, este suficient pentru o asigurare de sanatate la o clinica privata. Eu personal, cand am o problema medicala, imi folosesc asigurarea privata(oferita de locul de munca),deci platesc 10% lunar pentru o simpla adeverinta care o iau de la medicul de familie, care si aia poate nu e gratis(din cate stiu se platesc unele, desi poate gresesc;n-am mai dat demult pe acolo) Desi initial nu eram pro privatizarii acestui sistem medical, dupa ce am ajuns client la o clinica privata, mi-am schimbat mult conceptia. Condoleante familiei.

  3. La Orastie asemenea cazuri s-au mai intamplat….ca sa nu mai zic de copii care mor ia nastere din cauza medicilor…dar si asistentele nu isi dau interesul…..in tot orasul se stiu de aceste lucruri groaznice dar autoritatile nu iau masuri…..nu au nici o scuza doctori si asistentele…..daca nu le umplii buzunarele nici nu te baga in seama te lasa sa mori…..RUSINE CONDUCERI SPITALULUI DE LA ORASTIE !!!! LA PUSCARIE AR TREBUIE SA MEARGA TOTI !!!!

Back to top button