glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Schema de ajutor destinată crescătorilor de porci din rasele Bazna și Mangalița, deschisă permanent pentru înscriere

Guvernul a aprobat ca schema de ajutor din programul destinat susţinerii crescătorilor de porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa. Conform purtătorului de cuvânt al Executivului, aceasta va fi deschisă pentru înscriere pe toată durata programului, în perioada 2018-2020.

„Au fost luate mai multe măsuri şi pentru sprijinirea fermierilor. O să vă vorbesc puţin despre modificarea legislaţiei pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa. Principala modificare este aceea că această schemă de ajutor va fi deschisă permanent pentru înscriere. Cu alte cuvinte furnizorii de purcei, crescătorii de porci şi procesatorii, în baza cererii, pot solicita înscrierea în program pe toată durata de desfăşurare a acestuia. Vă reamintesc că se desfăşoară între 2018 şi 2020, cu condiţia ca această cerere de plată şi documentele însoţitoare să fie depuse nu mai târziu de 10 decembrie 2020”, a declarat Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, la Palatul Victoria.

El a reamintit că bugetul alocat pentru acest an programului este de 4.600.000 de lei şi este prevăzut în bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Loading...