glasul-hd.ro Web analytics

Politică

Săptămână decisivă în disputa primarilor cu Guvernul

Purtătorul de cuvânt al AMR, Tiberiu Iacob-Ridzi spune că „oferta” Executivului a fost una înşelătoare

Asociaţia Municipiilor din România speră la o nouă rundă de discuţii cu liderii Guvernului pe tema cotelor din impozitul pe venit „întoarse” la bugetele locale înainte ca Legea Bugetului pe 2019, să intre în dezbatere parlamentară. Primarul Petroşaniului, Tiberiu – Iacob Ridzi, purtător de cuvânt al Asociaţiei Municipiilor din România, spune că încă nu s-a clarificat nimic în urma disputelor de săptămâna trecută şi adaugă că pentru majoritatea primăriilor oferta iniţială făcută de Executiv a fost una înşelătoare.

Săptămâna trecută, primarii de municipii din România au făcut presiuni fără precedent la adresa Guvernului pentru a modifica proiectul de Lege a Bugetului pe 2019 astfel încât la comunităţile din care se colectează impozitul pe venit să se întoarcă o „felie” mai mare.

Ţin la varianta lor

Demersul a venit după ce, anul trecut, primăriile, mai ales cele de municipii şi oraşe, au avut pierderi de milioane de euro fiecare prin reducerea impozitului pe profit, de la 16 la 10 la sută, iar Guvernul nu a luat măsurile de compensare a acestor pierderi aşa cum a promis. Mai mult, Tiberiu Iacob – Ridzi (foto) spune că, pentru multe dintre primării, a prelua cheltuielile sociale la bugetele locale în schimbul unui procent de 60 la sută din impozitul pe venit „întors” spre comunităţi ar fi o afacere extrem de proastă. „Noi am făcut nişte calcule şi am ajuns la concluzia că, dacă am avea 60 la sută din impozitul pe venit întors la bugetul local, dar ar trebui să suportăm şi salariile însoţitorilor persoanelor cu handicap, de exemplu, am avea o cheltuială mai mare, pe care nu am avea cum să o suportăm. Am ieşi în pagubă, de fapt. Primăriile au pierdut mult când s-a redus impozitul pe venit, anul trecut. Guvernul a acoperit doar o mică parte din pierdere, majorând de la 41 la 43 la sută cota din impozitul pe venit alocată bugetelor locale. Pentru a se acoperi întreaga pierdere, ar fi fost nevoie ca această cotă să fie de aproape 68 la sută. Noi am cerut doar 60 la sută. Am prefera să primim această cotă, fără să mai fim puşi la suportarea cheltuielilor sociale. Vineri am transmis la Bucureşti, fiecare primărie, câte o situaţie referitoare la cheltuielile sociale şi alte tipuri de cheltuieli. Specialiştii din cadrul AMR o vor centraliza, iar săptămâna viitoare (săptămâna aceasta) sperăm să aibă loc o nouă discuţie la Guvern”, declară Tiberiu Iacob-Ridzi.

Demers administrativ „ucis” prin politizare

Ceea ce, în urmă cu şapte zile, părea a fi un demers strict administrativ, fără niciun fel de conotaţii politice, s-a transformat la nivel naţional într-o dispută PNL – PSD. Cu toate că, iniţial, au „ieşit în faţă”, solicitând cote mai mari din impozitul pe venit pentru comunităţi, cei mai cunoscuţi primari PSD din ţară – Gabriela Firea şi Robert Negoiţă – statutul de „dizidenţi” pe care aceştia îl au în partid nu a ajutat deloc demersul AMR. Apoi lideri ai PNL au apărut la televizor şi au criticat guvernarea PSD pentru ca, la finele săptămânii trecute, deputatul PSD de Alba să se remarce solicitând dizolvarea Asociaţiei Municipiilor din România pe motiv că aceasta s-ar comporta ca un partid politic şi ar fi devenit „pepinieră de PDL-işti care adoptă discursul baronilor locali din Ardeal – Hava, Falcă şi Bolojan – care nu au fost în stare să-şi folosească excedentul ani la rând pentru investiţii”. Purtătorul de cuvânt al AMR, Tiberiu Iacob – Ridzi, spune însă că, indiferent de politizarea din mass-media, membrii asociaţiei amintite vor rămâne uniţi, pentru că „indiferent de apartenenţa politică, toţi primarii de municipii din România sunt nemulţumiţi”.

 

Sursa foto gddhd.ro

 

 

 

 

 

 

 

Back to top button