glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Sâmbătă, program normal la Permise și Înmatriculări

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului – județul Hunedoara anunţă că sâmbătă, 5 mai 2018, programul de lucru cu publicul se va desfăşura normal. Totul pentru a recupera ziua de luni, 30 aprilie, care a fost liberă pentru bugetari.

Astfel, ghișeele Serviciului Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculări Hunedoara vor fi deschise și vor funcționa după un program normal. De asemenea, candidații care trebuiau să susțină proba de traseu, luni, pentru obținerea permisului de conducere, vor fi reprogramați tot pentru sâmbătă. „Având în vedere faptul că ziua de luni, 30.04.2018, a fost declarată zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Hunedoara își va desfășura activitatea în data de 05.05.2018,  în regim de program normal de lucru la ghișee (între orele 08.00 – 16.00). Sâmbătă, 05.05.2018, vor fi reprogramați din oficiu pentru proba de traseu pentru obținerea permisului auto toți candidații care ar fi trebuit să susțină această probă în data de 30.04.2018”, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Hunedoara.

Loading...