glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Astăzi, vor suna sirenele. Nu vă panicați!

Primăria Municipiului Deva aduce la cunoștința cetățenilor că miercuri, 2 mai 2018, între orele 10:00-11:00, se va desfășura un exercițiu național de alarmare publică pentru verificarea funcționării sirenelor de alarmare publică. Testarea echipementelor va fi făcută în întreg județul, nu doar la Deva.

Sute de sirene, precum și zeci de clopote vor fi folosite miercuri, la nivelul întreg județului Hunedoara, în cadrul mecanismului de înștiințare a autorităților privind iminența producerii unor evenimente deosebite. Autoritățile vor testa, astfel, dacă sistemele de alarmare a populației funcționează. Potrivit legislaţiei în vigoare (OMAI 1259/2006), înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează pentru evitarea surprinderii şi luării măsurilor privind adăpostirea populaţiei, protecţia bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor, atacurilor din aer şi ale acţiunilor militare.

Pe timpul exercițiului, vor fi transmise următoarele semnale acustice de alarmare: prealarmă aeriană – trei sunete a câte 32 de secunde, cu pauză de 12 secunde între ele; alarmă aeriană – 15 sunete a câte 4 secunde, cu pauză de 4 secunde între ele; alarmă la dezastre – 5 sunete a câte 16 secunde, cu pauză de 10 secunde între ele; încetarea alarmei – un sunet continuu, cu durata de 2 minute. Populația este rugată să nu

Loading...