S-au aflat meciurile din play-off la futsal
În fine, după o sumedenie de amânări, reprogramări, neprezentări, o retragere din campionat şi etape desperecheate pe nişte criterii nu întotdeauna de înţeles, Liga 1 la futsal a ajuns la finalul sezonului regulat. Odată cu disputarea restanţei City’us – Informatica, încheiată cu scorul de 2 – 2, se ştie – în sfârşit! – şi clasamentul final.
Egalul de la Târgu Mureş de marţi a aruncat-o pe Autobergamo Deva pe locul 3 al clasamentului. La prima vedere pare un lucru nefavorabil, însă cel puţin în prima fază din play-off există un mic avantaj, adversarul din sferturile de finală numindu-se KSE Târgu Secuiesc şi nu Dunărea Călăraşi, echipă care s-a întărit foarte mult în pauza de iarnă şi care a dat destule bătăi de cap devenilor în cele trei meciuri susţinute în acest sezon, în campionat şi în cupă.
Antecedente favorabile în disputele cu KSE
Totuşi, formaţia din Târgu Secuiesc nu constituie în nici un caz un adversar de subestimat. Cu antrenorul David Madrid Sanchez pe banca tehnică, cu o adevărată legiune iberică înregimentată în rândurile ei, şase jucători din peninsulă plus pata de culoare Lutuhba Nzaza, KSE nu se va preda uşor în faţa lui Ignat şi compania. Ascendentul moral, ca şi cel valoric, le aparţin însă devenilor, în urma victoriilor înregistrate în campionat: a fost 15 – 4 în tur la Târgu Secuiesc şi 4 – 0 în retur la Deva, după jocuri care au fost dominate clar de Autobergamo.
Ce urmează în Liga 1
Iată partidele din sferturile de finală din play-off:
meci 1: Informatica Timişoara (loc 1) – CSMS Iaşi (loc 8)
meci 2: City’us Târgu Mureş (loc 2) – Dunărea Călăraşi (loc 7)
meci 3: Autobergamo Deva (loc 3) – KSE Târgu Secuiesc (loc 6)
meci 4: United Galaţi (loc 4) – Spicom Sfântu Gheorghe (loc 5)
Se joacă după sistemul cel mai bun din trei meciuri: echipa cea mai bine clasată în sezonul regulat susţine primul joc în deplasare, iar următoarele două (dacă e cazul) pe teren propriu. În semifinale vor juca între ele învingătoarele din meciurile 1 şi 4, respectiv din meciurile 2 şi 3, după acelaşi sistem, „două din trei”.
Vă vom ţine desigur la curent cu tot ce este legat de Autobergamo Deva pe tot parcursul ei din play-off – sperăm desigur la unul până în finală – ca şi cu cel din Cupa României, unde este calificată în semifinale.






