FC Hunedoara a pierdut meciul din deplasare cu ASU Poli
Disputat în nocturnă, lucru rar în Liga a treia, meciul dintre ASU Poli Timişoara şi FC Hunedoara s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 3 – 1. Liderul a câştigat, conform previziunilor „calculului hârtiei”, însă hunedorenii au făcut un joc bun şi numai pragmatismul superior al timişorenilor a decis învingătoarea.
De etape bune încoace hunedorenii au dat uitării înfrângerile drastice de la Ighiu şi Deva, iar echipa prestează un cu totul altfel de joc, în creştere calitativă evidentă. E drept, şi indisponibilităţile au început să dispară, fotbaliştii accidentaţi au revenit treptat în lot, în consecinţă antrenorii Mircea Alic şi Raul Spătaru au mai multe variante de alcătuire a unui 11 competitiv, iar acest lucru se vede imediat pe teren.
Trei goluri în prima jumătate de oră
S-a văzut asta şi la Timişoara, în ciuda înfrângerii suferite marţi seara. „Nu am ce să le reproşez băieţilor. Au avut o atitudine bună la acest meci, au jucat fotbal, au pus probleme gazdelor, ne-am creat situaţii de a marca, am şi înscris. Adversarii noştri au fost însă foarte pragmatici, au avut în prima repriză două ocazii şi ne-au dat două goluri. Dacă mă nemulţumeşte ceva e faptul că am luat primul gol dintr-o fază fixă, la un corner. Al doilea l-am primit pe un contraatac al lor, iar al treilea a venit în ultimul minut, pe o greşeală de portar, Ciubotariu a scăpat mingea în faţă la o lovitură liberă. Am fost ca posesie peste ei, Poli nu a arătat ca un lider cu pretenţii la promovare în acest meci. Ca fotbal prestat, Măgura Cismădie este o echipă mai bună decât Poli la momentul actual”, a declarat Mircea Alic, antrenorul lui FC Hunedoara.
Meciul a început promiţător pentru spectacolul fotbalistic, cu trei goluri marcate în nici 30 de minute. Mai întâi Bozian a executat o lovitură liberă de la circa 30 de metri de puţin peste bara transversală, în minutul 9. Apoi gazdele au deschis scorul în minutul 11 prin Marius Marin, cu un şut de la 7 – 8 metri pe o respingere nereuşită la un corner. Bloj a încercat şi el poarta lui Fişteag cu un şut din marginea careului mare, însă goal-keeperul timişorean a respins în corner (min. 17), pentru ca egalarea să vină în minutul 21. Atunci Bozian a pătruns în careu pe partea stângă, a driblat şi portarul şi a înscris cu calm în poarta goală. În minutul 28 Poli a iniţiat un contraatac prin Ghinescu, care a prins descoperită apărarea hunedoreană, iar Birău a îndeplinit o simplă formalitate din mijlocul careului, trimiţând balonul pe mijlocul porţii. FC Hunedoara a mai avut o ocazie de a egala până la pauză, însă Fişteag a fost la post şi a reţinut şutul lui Tecsi.
Mai multe ocazii, un singur gol după pauză
Cu un avantaj minim pe tabelă, timişorenii au încercat mai mult să se apere şi să ţină de scor, marile lor ocazii din partea a doua venind pe contraatacuri, prin Ghinescu, Vucea şi Şulea. De partea cealaltă, hunedorenii a avut mai mult posesia mingii şi şi-au creat destule situaţii de a marca. Bozian a trimis un şut peste transversală în urma unui corner (min. 68), Lăcătuş, juniorul hunedorean aflat la debut, a reluat cu capul din prima puţin pe lângă poartă o minge respinsă greşit pe Fişteag (min. 71), pentru ca Drăgoescu să şuteze la colţul scurt, de puţin pe lângă bară, după o centrare venită de la Trăşcan, în minutul 87. Nu au marcat oaspeţii, au făcut-o imediat gazdele: în ultimul minut de joc, Ciubotariu greşeşte la o centrare şutată din lovitură liberă şi Gălan împinge mingea în plasă din apropiere. Aşa s-a scris istoria acestui meci, încheiat cu 3 – 1 pentru Poli, dar cu o replică bună a Hunedoarei.
„Echipa este evident pe un drum ascendent, în ciuda acestei înfrângeri. Am făcut un meci bun aseară (n. red. marţi), cu totul altceva decât la cele două deplasări cu Ighiu şi Deva, deosebirea a fost ca de la cer la pământ. Jucăm din ce în ce mai bine, inclusiv în deplasare, s-a văzut asta şi la Becicherecu, unde deşi am venit cu un egal am pierdut două puncte, după aspectul jocului. Urmează acum partida cu Giarmata de vineri, pe care o tratăm cu toată seriozitatea, este foarte important pentru noi să învingem”, a declarat Mircea Alic pentru Glasul Hunedoarei.
FC HUNEDOARA: Ciubotariu – Petresc, R. Cristian, D. Creciunesc, Trăşcan – Drăgoescu, Lazea (min. 78 Mardare), Simionov, Bloj (min. 54 Lăcătuş) – Bozian (min. 93 Grigore), Tecsi (min. 88 Cr. Creciunesc).
(Foto – Emanuel Titus Iliesi)





