Rezultate sub aşteptări la simulările Evaluării Naţionale şi Bac-ului. Aproximativ 75 la sută dintre elevii de clasa a XII-a nu au promovat examenele
Rezultatele obţinute la simulările probelor Evaluării Naţionale şi Bacalaureatului arată faptul că elevii din judeţul Hunedoara nu sunt deloc pregătiţi pentru examenele naţionale din vară. Din aproximativ 3.600 de elevi care au susţinut „testele de probă” ale examenului de capacitate, doar 38,31 la sută au obţinut o medie de trecere. De asemenea, rata de promovabilitate la simulările examenului maturităţii a fost de 26,12 la sută.
În luna decembrie 2015, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a organizat o simulare județeană a examenelor de Evaluare națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și a examenelor de Bacalaureat pentru elevii de clasa a XII-a. Scopul acestor „teste de probă” a fost de a familiariza elevii cu rigorile unui examen. Rezultatele au fost afișate zilele trecute la unitățile de învățământ cu nivel gimnazial și liceal din județ. Potrivit acestora, atât elevii din clasele a VIII-a cât şi cei din anul terminal de liceu au demonstrat că încă nu pun mare preţ pe examenele naţionale care vor avea loc în vară. Conform statisticii întocmite de reprezentanţii IŞJ Hunedoara, procentul de promovabilitate la simulările examenului de maturitate a fost de 26,12 la sută. „Pentru simulările probelor Bac-ului au fost înscrişi 3.193 de elevi, dar doar 1.987 au fost şi prezenţi. Dintre cei care au susţinut probele, doar 26,12 la sută au reuşit să obţină o medie peste şase. Cel mai mare procent de promovabilitate a fost la limba română (59,25 la sută), urmând proba la alegere a profilului (56,79 la sută). La limba maternă, 44,44 la sută dintre candidaţi au obţinut medii de trecere. Cele mai mici note au fost obţinute de elevi la proba obligatorie a profilului (matematică/istorie), unde rata de promovabilitate a fost 34,17 la sută. Deşi au fost mai multe note maxime (10-română, 6-matematică/istorie, 12-proba obligatorie a profilului), doar un singur candidat din judeţ a reuşit să obţină o medie de zece”, a precizat purtătorul de cuvânt al IŞJ Hunedoara, Anca Claudia.
Medii mici şi la „capacitate”
La polul opus, şi elevii de clasa a VIII-a din judeţ au obţinut medii mici la simulările probelor din cadrul examenului de „capacitate”. Astfel, din 3.557 de elevi înscrişi, la testări s-au prezentat 3.284 de candidaţi, restul fiind absenţi. Dintre cei care au susţinut probele, aproximativ 70 la sută nu au reuşit să obţină note de trecere. „La nivelul judeţului, procentul de promovabilitate la simulările Evaluării Naţionale a fost de 38,31 la sută. Cele mai mari medii au fost obţinute la limba maternă (70,97 la sută – rata promovabilităţii), în timp ce la proba de matematică, rezultatele au fost dezastruoase (18,83 la sută – promovabilitate). La limba română, 63,92 dintre candidaţi au reuşit să obţină medii peste şase”, se arată în statistica IŞJ Hunedoara.
Testarea elevilor şi pregătirea lor pentru examenele naţionale din această vară nu se opresc aici, deoarece în lunile februarie și martie 2016, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice organizează o simulare la nivel național a examenelor naționale, pentru elevii claselor a VIII-a, a XI-a și a XII-a. De asemenea, reprezentanţii IŞJ Hunedoara susţin că în fiecare unitate de învăţământ din judeţ se organizează pregătire suplimentară pentru Bac şi Evaluare Naţională, la care participarea este benevolă.






