glasul-hd.ro Web analytics

Învățământ

Rezultate dezastruoase la simularea examenului de „capacitate”

Dezastru cu repetiţie în învăţământul hunedorean. Din aproximativ 3.800 de elevi de clasa a VIII –a care au susţinut simularea probei la matematică, peste 70 la sută dintre aceştia nu au reuşit să obţină o notă de trecere. În plus, la proba de limba şi literatura română, doar 58,63 la sută dintre candidaţi au obţinut o notă peste 5.

În scopul de a se îmbunătăţi rezultatele la examenele naţionale din 2015, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, împreună cu profesorii, au organizat săptămâna trecută simulările probelor din cadrul Evaluării Naţionale. După afişarea rezultatelor, s-a constatat că elevii din anul terminal de gimnaziu nu pun mare preţ şi nu tratează cu seriozitate examenul naţional care va avea loc în luna iunie. Potrivit reprezentanţilor IŞJ Hunedoara, la simularea probei de limba maghiară elevii hunedoreni au obţinut cele mai mari note, procentul de promovabilitate fiind de 70,76 la sută, în timp ce la limba germană procentul a fost de 61,90 la sută. La proba de limba română, 58,63 la sută dintre candidaţi au reuşit să obţină o notă de trecere, în timp ce la matematică, doar 25,58 la sută dintre elevii testaţi au reuşit să şi promoveze. „La limba romană au fost evaluaţi 3.719 elevi, la limba germană, 422, la limba maghiară, 66, iar la matematică, 3.719. Din totalul candidaţilor înscrişi, 349 de elevi nu s-au prezentat la probe.

Şase note de 10 la română şi 20 la matematică

Cu toate că notele au fost sub aşteptările candidaţilor, profesorilor şi a părinţilor, au existat elevi care au reuşit să obţină şi note maxime. Astfel, la proba de limba şi literatura română şase elevi au reuşit să obţină nota zece, iar la matematică 20 de candidaţi au reuşit această performanţă. Deşi elevii au obţinut rezultate slabe la simulările judeţene, aceştia mai au o şansă să îşi testeze cunoştinţele acumulate. Astfel, în perioada 23 – 25 februarie, elevii de clasa a VIII –a vor susţine o altă simulare, dar de această dată naţională.

Back to top button