PRM și-a ales candidatul la Primăria Deva
După mai multe încercări eșuate de a face alianțe politice cu alte formațiuni, liderii PRM au anunțat că vor participa în alegerile locale cu liste și candidați proprii. La fel ca în anul 2012, avocatul Mircea Mincea a fost nominalizat drept candidat la funcția de primar al municipiului Deva. „Am candidat și în 2012, știu ce se întâmplă în Deva, însă vom face cunoscută oferta noastră în campania electorală. Știm care ne este scorul, cine sunt simpatizanții noștri și ne dorim să depășim pragul electoral”, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, Mircea Mincea, candidatul PRM la Primăria Deva. Potrivit președintelui PRM Hunedoara, partidul pe care îl conduce va reuși anul acesta să intre în Consiliul Județean, dar și să câștige primării de comune. Deocamdată, PRM nu și-a desemnat candidații la Brad, Orăștie și Hunedoara. La Simeria, candidatul partidului va fi Mircea Zdrâncu, fost viceprimar în mandatul 2000-2004.






