glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Primul clopoțel a sunat. Aproximativ 56.000 de elevi au început școala

Clopoţelul a sunat ieri în toate unitățile de învățământ din judeţul Hunedoara. Aproximativ 56.000 de preșcolari și școlari au început noul an școlar. Conducerile şcolilor le-au acordat o atenţie deosebită celor mai mici elevi, cărora le-au urat bun venit în cadrul festivităţii de deschidere a anului şcolar.

La fel ca în fiecare an, cele mai mari emoţii le-au avut prichindeii care au pășit pentru prima dată în şcoală, respectiv cei de la clasa pregătitoare şi cei din clasa I. Cu buchete de flori în mână, îmbrăcaţi în uniforme sau în haine alese cu grijă și delicatese, cei din ciclul primar şi-au lăsat cu greu părinţii sau bunicii de mână pentru a se întoarce la şcoală.

Dacă cei mici s-au aşezat cuminţi în rând, sub atenta supraveghere a învăţătorilor, nu acelaşi lucru se poate spune despre elevii din învăţământul liceal, mai ales cei din clasele terminale, care au preferat să îşi povestească impresiile din vacanţă, departe de careu. „Fie că pășiți pentru prima dată în incinta Colegiului Național <Decebal>, fie că sunteți deja decebaliști, ca la fiecare început de an școlar, vă întâmpinăm cu o bază materială de excepție, dar mai ales cu sufletele deschise și cu dorința mereu crescândă de a vă călăuzi pașii pe drumul cunoașterii , dar și al transformării și al îmbogățirii voastre spirituale. Fiți mândri că aparțineți acestei școli de prestigiu, că purtați blazonul unei instituții – etalon a învățământului hunedorean, pe băncile căreia s-au format, de-a lungul timpului, oameni de valoare. Vă doresc tuturor, elevi- părinți-profesori, un an școlar bun, în care toate provocările să se transforme, prin depunerea unui efort comun, în reușite și în experiențe valoroase!”, au fost cuvintele transmise de directorul Colegiului Național „Decebal”, Florin Ilieș, tuturor celor prezenți la festivități.

Premierul Viorica Dăncilă, la deschiderea anului școlar la Sântămărie Orlea

Premierul României, Viorica Dăncilă, a participat ieri, pentru prima dată la deschiderea noului an școlar la o unitate de învățământ din județul Hunedoara – Școala Gimnazială din Sântămărie Orlea. Viorica Dăncilă a transmis copiilor și profesorilor mult succes în noul an dar și că își dorește ca tot mai mulți elevi să ajungă la facultate și să facă performanță. „Dragi copii, vă aflați astăzi în diferite clase ale ciclului gimnazial. Unii ați venit cu emoția primei zile de școală, alții aveți deja privirile îndreptate către liceu. Îmi doresc ca un număr cât mai mare dintre voi să ajungă la liceul pe care vi-l doriți, la facultatea pe care vi-o doriți. Îmi doresc ca voi să faceți parte din acei elevi care ajung la facultate și fac performanță. Am încredere în potențialul vostru, al tuturor, iar viitorul este al vostru”, a declarat Viorica Dăncilă.

Tags