Primăria Hunedoarei îşi modernizează sala de şedinţe
Consiliul Local Hunedoara a aprobat ieri un proiect care vizează modernizarea sălii de şedinţe din sediul principal al Primăriei. Lucrările ar urma să dureze trei luni şi vor costa cel mult 72.000 de euro (cu tot cu TVA).
Mai ales în ultimii ani, sala în care sunt ţinute şedinţele Consiliului Local Hunedoara a devenit arhiplină la aproape fiecare întrunire a aleşilor municipiului. Asta pentru că la şedinţe este solicitată şi prezenţa şefilor de birouri şi servicii din cadrul Primăriei, pe lângă reporteri şi simpli cetăţeni care doresc să asiste la dezbateri.
Din proiectul aflat în faza DALI (documentaţie avizare lucrări de intervenţie) reiese că Primăria îşi doreşte ca investiţia să fie de cel mult 72.000 de euro, iar modernizarea să presupună, întâi de toate, mărirea suprafeţei sălii prin renunţarea la unul dintre birourile alăturate, de la 53 la 75 de metri pătraţi. Noua sală de şedinţe va avea şi o instalaţie de sonorizare (de multe ori, spusele unor participanţi la şedinţă sunt neinteligibile pentru cei aflaţi la capătul opus al sălii), o reţea de calculatoare dar şi o instalaţie electronică pentru vot.
Lucrare scoasă la licitaţie
Vechea hartă a municipiului, aflată pe peretele din stânga sălii urmează să fie restaurată şi actualizată (ea cuprinde şi acum obiective care, în realitate nu mai există, cum ar fi halele vechiului combinat siderurgic), după care va fi donată muzeului „epocii de aur” a Hunedoarei care urmează să fie amenajat în Curtea Husarilor, la Castelul Corvinilor.
„Vor fi cel puţin 20 de locuri în sală pentru cetăţenii care vor dori să asiste la şedinţe. Problema extinderii sălii s-a mai pus şi-n administraţiile precedente, dar, din varii motive a fost amânată. Deşi s-ar fi putut merge pe încredinţarea directă a lucrărilor, şi de data aceasta vom posta pe SEAP documentaţia. Gata cu modul acesta de operare. Facem licitaţie pentru orice cheltuială mai importantă. Va fi o licitaţie şi pentru extinderea şi modernizarea sălii aşa că sperăm ca suma necesară estimată acum să se dovedească a fi, de fapt, considerabil mai mică”, declară primarul Dan Bobouţanu.







Curat murdar!Cu 72.000 euro amenajezi microcantine la toate scolile din municipiu unde sa le dai o masa calda elevilor hunedoreni!Experienta ne-a aratat ca in aceleasi sali de sedinte pe vremea vechilor primari s-au produs doar proiecte si hotarari pe care pe multi dintre ei(conducere) i-au corupt,i-au bagat in puscarie!Deci ce a produs acea sala de sedinte:costuri,coruptie,hotii,puscarie si edili puscariasi!Si va mai produce!ASA NU!