glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

Primăria Hunedoarei angajează administrator public. Bobouţanu: „Carnetul de partid nu are nicio importanţă. Vreau ca administrator public un profesionist din administraţie”

Lucru mai rar întâlnit, Primăria Hunedoarei scoate în dezbatere publică criteriile de selecţie a candidaţilor pentru postul de administrator public al oraşului. De obicei, asemenea anunţuri erau „dosite” prin paginile vreunui ziar, dezbaterea publică, practic, nu exista, iar posturile în cauză erau ocupate de „fripturiştii” pe care-i are orice partid din România, indiferent de vechimea sau mărimea formaţiunii politice respective. Primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu, recunoaşte că are colegi în PSD care ar dori un asemenea post, dar dă asigurări că promovarea concursului se va face „din postura de profesionişti, nu din cea de politicieni”, iar „carnetul de partid nu are nicio importanţă”.

Vineri, Primăria Hunedoarei a prezentat criteriile minimale (dar obligatorii) pe care vor trebui să le îndeplinească persoanele care doresc să concureze pentru postul de administrator public al oraşului. Acestea sunt supuse dezbaterii publice şi pot suferi modificări, în cazul în care executivul consideră relevantă vreo propunere. În forma prezentată de Primărie, criteriile par destul de restrictive. Candidaţii trebuie să fi lucrat în administraţia publică minimum cinci ani, să fi profesat în specializarea lor cel puţin nouă ani, să fie licenţiaţi în ştiinţe economice, juridice sau administrative şi să aibă „studii de masterat ori postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, ori în specialitatea studiilor”. Fiecare candidat va trebui să prezinte un proiect de management. Concursul va avea o etapă scrisă, urmată de un interviu.

În acelaşi proiect de hotărâre sunt cuprinse şi condiţiile de încetare a mandatului administratorului public. Ca noutate apare posibilitatea eliberării din funcţie „pentru incapacitate managerială apreciată de către primar, în cazul neîndeplinirii indicatorilor de performanţă stabiliţi în contractul de management”. O asemenea prevedere nu a existat în cazul lui Mihai Leu, ultimul care a ocupat un asemenea post în Primăria Hunedoarei. În urma unui adevărat scandal (provocat de faptul că Viorel Arion îi prelungise contractul cu încă patru ani în ultima sa zi de mandat), până la urmă, Mihai Leu a renunţat la funcţie.

Bobouţanu, veste proastă pentru „ai lui”

Dan Boboutanu 9000 - CopyPrimarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu (medalion), nu ascunde faptul că ar dori în postul de administrator public o persoană care lucrează în Primărie. „I-am adunat şi le-am spus asta. Deocamdată ezită să se înscrie la concurs, deşi salariul e destul de atractiv, vreo 4.000 de lei. Acuma, ştiu că-i am şi eu pe-ai mei, pe la partid, care-ar vrea, dar eu am nevoie de un om care să lucreze, să mă ajute, nu de unul pentru care să lucrez tot eu. Dacă cineva-şi închipuie că vine pe postul de administrator public, apoi nu face mai nimic, doar se-apucă să-şi facă lui campanie de imagine, se înşală. Cine vrea să acceadă pe o asemenea funcţie, poate să o facă, prin concurs, dacă îndeplineşte condiţiile, din postura de profesionist, nu din postura de politician. Viitorul administrator public va trebui să fie în stare să facă faţă posturii de ordonator de credite. Tot el va trebui să vină cu un plan de reorganizare a întregului aparat administrativ al Primăriei, dar şi să supervizeze un audit extern pe care-l vom cere, astfel încât să vedem unde mai putem economisi bani, de la bunuri şi servicii, pentru a-i aloca pentru investiţii. Tot administratorul public va trebui să fie mâna mea dreaptă în proiectele pe fonduri europene. Greul abia acum începe, implementarea proiectelor. Plus că mai sunt proiecte la CNI sau cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării”, spune Bobouţanu.

Tot în această perioadă, Primăria se pregăteşte pentru numirea consiliilor de administraţie la societăţile din subordine care se ocupă de parcul industrial, salubritate şi transportul în comun, fiind invocată ultima variantă a Legii Guvernanţei Corporative. Primăria doreşte ca fiecare CA să aibă maximum trei membri, dintre care unul să fie şi director general al respectivei societăţi comerciale din subordinea municipalităţii. Aici principalul punct al procedurii de selecţie în reprezintă interviul candidatului dat în faţa unei comisii, după cum reiese din varianta de regulament supusă, de asemenea, dezbaterii publice de către Primăria Hunedoarei. Proiectele pot fi consultate pe site-ul Primăriei Hunedoara, la secţiunea „transparenţă decizională”.

2 Comments

  1. Ce lucrezi ma, tu acolo? Spune-ne si noua concret cam ce anume lucrezi? Inveti sa crosetezi sau ce? Nu de alta, dar de fiecare data cand ajung la primarie, ghici surpriza…Primarul nu este, e la deva, e pe teren, e dus cu sorcova…..asta se intampla in zilele lucratoare intre orele 10:00 – 16:00. Apai daca tu lucrezi pe cate lauzi, ar trebui sa fi la birou, sau tu lucrezi “pe teren”? Cat tupeu sa aveti in voi? Cat credeti ca mai rabda populatia pana va aseaza frumos pe scanduri si va atarna de la gat in jos? Pe toti astia, care nenorociti tara si populatia ei.

Back to top button