glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Comandantul Poliției Lupeni, suspiciune de accident vascular. Încă o săptămână de verificări a Corpului de Control al IGPR, la IPJ Hunedoara

Ancheta efectuată de Corpul de Control al șefului Inspectoratului General al Poliției Române a fost prelungită cu o săptămână. În ultimele șapte zile, reprezentanţi ai Corpului de Control ai IGPR au ajuns la Poliţia Lupeni pentru verificările sesizate de 20 de poliţişti printr-un memoriu adresat Ministerului Administraţiei şi Internelor. Alte câteva persoane verifică la Deva, la IPJ Hunedoara, modul în care au fost verificate, de-a lungul timpului, sesizările făcute de poliţiştii de la Lupeni.

Comandantul Poliției Lupeni, Dănuț Mocanu, cel pentru care se află în aceste zile Corpul de Control al IGPR în județ, s-a prezentat, vineri, la spitalul din localitate, acuzând dureri de cap. Medicii din Lupeni au decis că diagnosticul este de suspiciune de accident vascular cerebral, și l-au trimis, cu o amulanță, la Spitalul de Urgență din Petroșani. El a fost internat pe secția de Neurologie a unității sanitare.

În tot acest timp, cât Mocanu se află internat și este în concediu medical, comanda Poliției Lupeni a fost preluată de adjunctul său, Sorin Suciu.

Inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, Bogdan Despescu, a trimis, lunea trecută, Corpul de Control în judeţul Hunedoara. Potrivit purtătorului de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, au fost primite trei sesizări de la nivelul IPJ Hunedoara, cu privire la situația de la Poliția Lupeni. Comisarul-șef Dănuț Mocanu, șeful Poliției Lupeni, este acuzat de subalterni că ar comite abuzuri în funcție, „transformând instituția într-un instrument la dispoziția sa, prin care urmărește doar bunăstarea proprie”. 20 dintre oamenii legii din Valea Jiului au trimis un memoriu, în urmă cu aproximativ trei săptămâni la M.A.I. în care au arătat abuzurile la care sunt supuși.

Back to top button