glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Primăria Devei şi-a făcut procedură anti-corupţie cu bani europeni

Un proiect în valoare de 282.000 de lei este implementat în cadrul Primăriei Deva, în această perioadă, având ca scop prevenirea fenomenului de corupţie. Primarul Florin Oancea declară că speră ca, în urma acestei iniţiative, şi calitatea serviciilor oferite de angajaţii instituţiei să crească.

Proiectul în cauză este finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă. Implementarea lui a început anul trecut, în iulie, şi se va finaliza anul acesta, tot în iulie.
„Obiectivul general al proiectului este creșterea transparenței actului administrativ în România prin implementarea de mecanisme și măsuri de prevenire a fenomenului de coruptie, precum și pregătirea personalului din instituțiile publice în acest sens. Una dintre activitățile proiectului a fost – Elaborarea și implementarea unei proceduri interne care vizează etica și integritatea funcționarilor în exercitarea atribuțiilor din autoritatea publică locală și s-a desfășurat în perioada iulie 2018 – decembrie 2018. (…) Începând cu luna ianuarie a acestui an, această procedură este implementată în Primăria Municipiului Deva și în toate serviciile publice fără personalitate juridică din subordinea Consiliului Local Deva”, se arată într-o informare a Primăriei Deva.
Pentru că nici noi nu am înţeles, iniţial, mare lucru, am întrebat primarul. „Este vorba despre 30 de persoane care sunt incluse în grupul-ţintă al proiectului, angajaţi ai Primăriei, în special cei cu funcţii de conducere. Este vorba despre o instruire mai amplă şi despre o procedură de lucru. Se merge pe ideea de prevenţie a actelor de corupţie, iar în acest sens angajaţii au fost instruiţi cu privire în special la riscurile la care se supun în tot felul de situaţii. S-a dorit, de fapt, o mult mai bună conştientizare a acestor riscuri. Eu sper ca şi acest proiect să aducă un plus de calitate în serviciile oferite de angajaţii Primăriei. Pe de altă parte, v-aduceţi aminte vorba aceea «Frica face ca perele să se coacă»”, a răspuns Florin Oancea.