glasul-hd.ro Web analytics


AdministrațieUltima oră

Ping – pong politic cu termocentrala Mintia. În timp ce PSD și PNL dau vina unii pe alții, elevii din Deva se întorc în scenariul ROȘU – predare online

Din cauza sistării agentului termic în municipiul Deva și având în vedere art. 3/ al.2 din Ordinul comun M.E. Nr. 3235 / 4.02.2021, școlile care NU beneficiază de centrală termică proprie vor trece în sistem de predare online/scenariul roșu, până la rezolvarea situației.

Elevii Colegiului Național ,,Decebal” Deva și Colegiului Național Pedagogic ,,Regina Maria” Deva nu vor fi afectați de această măsură, deoarece aceste unități de învățământ au centrale proprii pe gaz și nu depind strict de Termocentrala Mintia.

Conducerea Complexului Energetic Hunedoara, din cauza disfuncționalităților apărute în aprovizionarea cu cărbune a Termocentralei Mintia, în cursul zilei de astăzi 19 februarie 2021, a oprit furnizarea agentului termic primar, implicit a apei calde de consum și a încălzirii în municipiul Deva, urmând ca activitatea Termocentralei Mintia să fie reluată în momentul reînceperii activității de extracție a cărbunelui în ValeaJiului.

Pe de altă parte, Prefectul județului Hunedoara a emis următorul comunicat:

„Pentru Guvernul României problemele minerilor sunt de maximă importanță, rezolvarea lor este prioritară și s-au găsit soluții concrete pentru a putea fi plătite salariile în cadrul C.E.H. Hunedoara.
Astfel, în ședința de Guvern din data de 18.02.2021 a fost adoptată „ORDONANȚA DE URGENȚĂ pentru modificarea Legii nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale”, un pas extrem de important pentru rezolvarea problemelor salariale.
Este regretabilă situația în care s-a ajuns din cauza lipsei fondurilor financiare pentru plata angajaților Complexului Energetic Hunedoara.
Este nevoie acum de liniște și calm. Așa cum s-a stabilit cu reprezentanții minerilor din Valea Jiului, până la sfârșitul săptămânii viitoare vor fi plătite salariile restante.
Consider că nu este momentul pentru ca unii politicieni din PSD să profite de necazurile minerilor și ale familiilor lor. Așteptam soluții, nu declarații populiste.
Domnule senator Cristian Resmeriță, nu vă aflați în campanie electorală!
Nu e momentul să instigați la răzmeriță. Este nevoie de soluții concrete pentru rezolvarea solicitărilor minerilor, exact ce face acum Guvernul României.
Complexul Energetic Hunedoara nu ar fi fost în această situație financiară dacă, atunci când partidul din care faceți parte se afla la guvernare și dumneavoastră ați fost membru al Comisiei pentru energie din Senatul României, ați fi încercat măcar să rezolvați problemele din Valea Jiului.
Mai mult, liderii județeni ai PSD acuză guvernul, fără să spună nicio vorbă despre faptul că în timpul guvernării social – democrate, lipsa totală de măsuri economice sau de sprijin social pentru Valea Jiului precum și politicile falimentare aplicate, au fost cauzele care au dus la situația economică gravă în care se află astăzi mineritul și implicit minerii Văii Jiului.
Îi asigur pe mineri de tot sprijinul meu și al guvernului pe care îl reprezint.
Sunt convins că, în liniște, fără convulsii sociale, solicitările îndreptățite ale angajaților CEH vor fi rezolvate, Călin Petru Marian -Prefectul județului Hunedoara”
În acest moment minerii protestează nemuțumiți de soluțiile promise.
Back to top button
Close
Close