glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

Patronul Tirius Transtur amenință, din nou, cu stoparea transportului local

Firma care efectuează transportul local în municipiul Deva amenință că, de vineri, nu va mai scoate pe trasee niciun microbuz. Patronul societății susține că nu mai poate lucra, din cauză că firma este pe pierdere, iar reprezentanții primăriei nu i-au dat niciun răspuns cu privire la subvenția de aproape 100.000 de lei, lunar, pe care a solicitat-o. De cealaltă parte, primarul Florin Oancea spune că nu i-a dat niciun răspuns pentru că, deocamdată, legal, nu a identificat nicio posibilitate pentru acordarea subvenției.

După ce, de Florii, firma a sistat transportul local pentru o zi jumătate, există posibilitatea ca Deva să rămână, din nou, fară microbuze pe trasee. Deși administrația locală a aprobat în ședința Consiliului Local de miercurea trecută, hotărârea prin care a crescut plafonul de acordare a subvenției la transportul în comun pentru pensionari, de la pensii de 800 de lei, la pensii de 1.000 de lei, patronul Tirius Transtur este încă nemulțumit. Acesta susține că, prin această modificare, veniturile sale nu cresc, ci rămân la fel. Acesta vrea o subvenție de la Primăria Deva în valoare de aproximativ 100.000 de lei, și spune că, în cazul în care administrația locală nu rezolvă problema, nu mai prestează serviciul. „Le-am făcut nenumărate notificări. Nu mai pot să susțin transportul din banii mei. Le-am cerut o subvenție legală și corectă de 92.000 de lei, au spus că îmi dau, dar să le fac o notă de fundamentare. Am făcut-o, dar nu am primit încă niciun răspuns, ci doar promisiuni. Sunt decis ca, începând de vineri, să stopez transportul local în Deva. Nu mai pot lucra în pierdere continuă. Reprezentanții primăriei tot amână o întâlnire cu mine, iar eu așa nu mai pot să mai lucrez”, a declarat patronul firmei de transport local Tirius Transtur, Tiberiu Duma.

Oancea: „Prin lege, putem plăti doar serviciul prestat”

Edilul susține că amânarea întâlnirii vine din cauză că, deocamdată, nu au fost identificate soluții pentru cererea reprezentanțiilor firmei de transport. „Dacă sistează transportul, căutăm, soluții. Am căutat toate variantele legale. El vrea subvenție fixă, dar noi nu putem aloca așa ceva. Primăria poate să plătească efeciv doar serviciul prestat. Dacă din nu știu câte mii au mers doar 30%, primăria poate plăti doar pentru cei 30%. Dacă merg cu bilete un anumit număr de persoane, a căror bilete, cumulat, valoarează 60.000 de lei, și eu plătesc 100.000 de lei subvenție, diferența de 40.000 de lei pentru ce o plătesc? Vine Curtea de Conturi și ne trage de urechi! Nu am cum! De aceea am amânat de pe o zi pe alta, ca să căutăm soluții, pentru că deocamdată nu avem cum. Repet, noi, prin lege, putem plăti doar un serviciu prestat. A mai pus o dată presiune pe Primărie și două zile, de Florii, am fost fără transport”, susține primarul Devei, Florin Oancea.

Edilul spune că a primit sprijin de la taximetriști, care, în situația în care firma care efectuează transportul local nu va mai presta serviciul, vor „prelua” ei acestă sarcină, până când Deva va avea microbuzele sale pe trasee. Potrivit lui Florin Oancea, acest lucru se va întâmpla peste maximum două luni. „E o situație pe care nu mi-o doresc, dar nu avem ce să facem. Mi-au transmis semnale taximetriștii, pentru că am fost corect față de ei. Au început să vină semnale că dacă rămâne Deva fără transport, taximetriștii se unesc să ne sprijine, pe mine și pe cetățeni, și vor efectua ei transportul, la prețul de bilet. Găsim soluții ca să nu sufere oamenii”, a mai declarat primarul Devei, Florin Oancea.

2 Comments