glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Ora Pământului, marcată în Deva și Hunedoara

În fiecare an, în ultimul sfârșit de săptămână al lunii martie, se sărbătorește pe plan mondial „Ora Pământului-Earth Hour”. Și anul acesta primăriile din Deva și din Hunedoara s-au alăturat acestor campanii de protecție a mediului. Evenimentul reprezintă o acțiune simbolică ce are ca scop conștientizarea opiniei publice asupra fenomenului încălzirii globale.

Sâmbătă, 28 martie, între orele 20.30 și 21.30, în municipiul Hunedoara se vor stinge luminile (pe B-dul Corvin, B-dul Dacia, Str. George Enescu, Str. Ciprian Porumbescu şi Str. Gheorghe Bariţiu). Iluminatul public se va opri timp de 60 de minute, timp în care în fața Casei de Cultură, un grup de tineri voluntari şi cetățeni ai orașului vor scrie, cu ajutorul lumânărilor, numele municipiului. Anul acesta mesajul și îndemnul pentru comunitatea Earth Hour din România este „Dăruiește naturii din energia ta”. Acţiunea se derulează în cadrul campaniei naționale coordonată de WWF-România (World Wide Fund for Nature). Și în Deva va fi stinsă lumina o oră în semn de respect pentru natură, astfel că, în acelaşi interval orar, iluminatul ambiental și interior va fi oprit la sediile Primăriei și Consiliului Local Deva, la cel al Consiliului Județean Hunedoara, al Prefecturii județului Hunedoara, al Muzeului Civilizației Dacice și Romane „Magna Curia”, al Teatrului de Artă Deva, al Centrului Cultural „Drăgan Munteanu”, precum și la unitățile de învățământ din Deva.

Back to top button