glasul-hd.ro Web analytics

Învățământ

Ministrul Educaţiei a stabilit calendarul examenelor naţionale pentru anul 2014

Elevii hunedoreni din anii terminali de liceu vor intra în febra examenului de Bacalaureat în 10 iunie, iar absolvenţii claselor a VIII–a vor susţine examenul de „capacitate” în perioada 23 – 25 iunie, potrivit calendarului stabilit de Ministrul Educaţiei.

Nici nu a început bine noul an şcolar, iar elevii din anii terminali de liceu şi din clasa a VIII–a se gândesc deja la examenele naţionale, care vor avea loc în vara anului 2014. Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a publicat în cursul săptămânii trecute, în Monitorul Oficial, calendarul examenului de Bacalaureat şi al Evaluării Naţionale din 2014. Potrivit acestuia, elevii de clasa a VIII–a vor încheia cursurile în data de 13 iunie, iar după trei zile, în perioada 16 – 18 iunie, vor putea să se înscrie pentru susţinerea probelor din cadrul Evaluării Naţionale. După înscriere, elevii vor avea la dispoziţie o săptămână să se pregătească temeinic pentru probe, deoarece în data de 23 iunie va avea loc prima probă scrisă, cea la limba şi literatura română. În 24 iunie, elevii vor susţine proba la limba maternă, iar în 25 iunie, proba la matematică. Primele rezultate vor fi afişate în 27 iunie până la ora 16:00, iar eventualele contestaţii vor putea fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 16:00 – 20:00. În perioada 28 – 30 iunie, profesorii evaluatori vor rezolva posibilele contestaţii, iar de Ziua Copilului, în 1 iunie, absolvenţii claselor a VIII–a îşi vor afla notele finale. La fel ca şi sesiunea trecută, şi de această dată şi cei care vor susţine examenul de „capacitate” şi examenul maturităţii vor fi supravegheaţi video.

Prima sesiune a Bacalaureatului 2014:

26 – 30 mai – Înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen

30 mai – Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/ a XIII-a

10 – 12 iunie – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română

11 – 13 iunie – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă

16 – 20 iunie – Evaluarea competenţelor digitale

23 – 27 iunie – Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională

30 iunie – Limba şi literatura română – proba E)a) – probă scrisă

1 iulie – Limba şi literatura maternă – proba E) b) – probă scrisă

2 iulie – Proba obligatorie a profilului – proba E) c) – probă scrisă

4 iulie – Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E) d) – probă scrisă

7 iulie – Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00)

7 iulie – Depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)

8 -10 iulie – Rezolvarea contestaţiilor

11 iulie – Afişarea rezultatelor finale

Sesiunea august – septembrie a Bacalaureatului 2014:

14 – 18 iulie – Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen

18-19 august – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română

18-19 august – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă

19 -20 august – Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională

21 – 22 august – Evaluarea competenţelor digitale – proba D

25 august – Limba şi literatura română – proba E) a) – proba scrisă

26 august – Limba şi literatura maternă – proba E) b) – probă scrisă

27 august – Proba obligatorie a profilului – proba E) c) – probă scrisă

29 august – Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E) d) – probă scrisă

1 septembrie – Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)

2-3 septembrie – Rezolvarea contestaţiilor

4 septembrie – Afişarea rezultatelor finale

Back to top button