Mandatul lui Mircia Muntean a fost validat de instanță. Contestația depusă de Petru Mărginean împotriva validării noului edil a fost respinsă
Magistrații Judecătoriei Deva au validat, miercuri, mandatul de primar al municipiului reședință de județ câștigat, în data de 5 iunie, de Mircia Muntean. Totodată, instanța a respins și o contestație depusă de Petru Mărginean, împotriva validări mandatului de edil a fostului său contracandidat.
Judecătorii au luat decizia ieri, în urma conexării celor două solicitări, una făcută de Biroul Electoral de Circumscripție – pentru validarea primarului Devei, și cealaltă făcută de primarul în exercițiu, Petru Mărginean – pentru contestarea validării noul edil. În urma judecării celor două cauze, instanța a decis să valideze mandatul lui Mircia Muntean și să respingă solicitarea lui Mărginean. „S-a admis cererea de validare a alegerii primarului și s-a respins contestația formulată de domnul Petru Mărginean. Această contestație s-a soluționat în cadrul aceluiași dosar de validare a alegerii primarului, fiind calificată ca cerere de intervenție. Soluția instanței poate fi atacată cu apel, care se va judeca la Tribunalul Hunedoara”, a declarat judecătorul Cristina Roncioiu, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Deva.
Mircia Muntean poate să fie învestit primar
Decizia Judecătoriei Deva poate fi atacată în termen de 30 de zile, dar soluția dată miercuri este executorie, adică primarul ales poate depune jurământul, după constituirea noului Consiliu Local, fără a avea rezultatul unui eventual apel.
La aproape o săptămână după ce a câștigat mandatul de primar al Devei, Mircia Muntean a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul „Alcoolul la volan”. La această pedeapsă aplicată de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, se adaugă și cei patru ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, astfel că Mircia Muntean va avea de executat șase ani de închisoare. Sentința nu este definitivă, ci soluția finală va fi dată de Completul de cinci judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În urmă cu o săptămână, Curtea Constituțională a dat o decizie conform căreia „abuzul în serviciu” este parțial neconstituțional, și care ar putea să-l ajute pe primarul ales al Devei, Mircia Muntean. Acesta are posibilitatea să ceară revizuirea sentinței prin care a fost condamnat la patru ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, tocmai pentru „abuz în serviciu”. Cererea de revizuire îndeplinește toate condițiile de admisibilitate, cu atât mai mult cu cât, în motivația sentinței, judecătorii Înaltei Curți au reținut că Mircia Muntean a „întocmit defectuos” acte administrative. Adică, exact termenul pe care Curtea Constituțională a decis să îl înlocuiască din textul legii. Ca urmare a admiterii spre judecare a cererii de revizuire, instanța va suspenda sentința atacată, până la soluționarea cauzei.







2 Comments