Liceul “Aurel Vlaicu” din Orăștie, un secol de existență
În 5 iulie 1919, în atmosfera entuziastă de după Marea Unire, Resortul de Culte şi Instrucţie Publică decide înfiinţarea Liceului „Aurel Vlaicu” din Orăştie.
În cei 100 de ani de existență, liceul orăștian a trecut prin perioada de efervescență culturală din perioada interbelică, aducându-și contribuția prin profesori dedicați și absolvenți care s-au remarcat în domeniile lor, și apoi prin anii crânceni ai instaurării comunismului în România, perioadă care a mutilat sistemul de învățământ și a prigonit elitele din toate domeniile, inclusiv din educație.
La zece zile după ordinul de înființare a Liceului „Aurel Vlaicu”, directorul Ioan Cheri „se prezintă la Orăştie, formează un comitet din inteligenţa din oraş, cu care în coînţelegere stabileşte localul liceului”.
Liceul a funcționat primii doi în localul şcolii civile de stat pentru fete, iar din al treilea an de învăţământ școala se mută în edificiul vechi reformat din centrul oraşului.
Din octombrie 1925, Liceul „Aurel Vlaicu” va funcționa în clădirea Colegiul Kun. Prefectul Hunedoarei a rechiziţionat clădirea şi a pus-o la dispoziţia liceului. Clădirea este cumpărată în 1928 de statul român, iar deasupra porţii de intrare este aşezat medalionul „Aurel Vlaicu” – „Vulturul Carpaţilor”, basorelief de bronz donat de poetul Octavian Goga.
După o activitate de trei decenii, Liceul „Aurel Vlaicu”, o școală cu renume în Transilvania, a fost desființat prin reforma comunistă a învăţământului din 1948. Ironie a istoriei, prim-ministru era Petru Groza, care studiase la liceul din Orăștie. Liceul a fost transformat în Şcoala profesională chimică. Școala avea două secții, chimică și mecanică, cu o durată de trei şi doi ani, care pregătea laboranţi și operatori chimişti şi lăcătuşi mecanici.
În 1954, liceul este transformat în Şcoala Medie Mixtă de 10 ani. Şcoala avea clase din ciclul primar, gimnazial şi liceal, învăţământ de zi, seral şi fără frecvenţă. În 1957, instituţia primeşte prin ordin ministerial denumirea de Şcoala Medie „Aurel Vlaicu”.
În 1977, politica regimului totalitar de industrializare și de urbanizare forțată se resimte în învățământ. Instituția de învățământ devine Liceul Industrial „Aurel Vlaicu”, profil Mecanic – Construcţii de maşini. Din 1977 și până în 1990, liceul a fost patronat de Întreprinderea Mecanică Orăştie (IMO) și avea cursuri liceale de zi şi serale, şcoală profesională şi şcoală de maiştri.
După căderea comunismului, în 1990, “Aurel Vlaicu” a redevenit liceu teoretic, cu profil real şi uman. În 2000, Consiliul Judeţean Hunedoara a aprobat schimbarea denumirii Liceului Teoretic „Aurel Vlaicu” în Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu”.
Festivitățile de sărbătorire a centenarului Liceului „Aurel Vlaicu” vor avea loc după vacanța de vară, în perioada 27 septembrie – 4 octombrie anul acesta.
Personalități care au studiat la Liceul “Aurel Vlaicu”
Cornel Cărpinişan (1904 – 1970). Născut la Orăştie. A absolvit Facultatea de Medicină din Cluj, doctor în medicină şi chirurgie. Prof. univ. dr. Cornel Cărpinişan a fost fondatorul chirurgiei toracice româneşti. A dezvoltat o şcoală care a format generaţii de chirurgi. Autorul a numeroase manuale şi lucrări ştiinţifice medicale
Ioan Baciu (1921 – 2004). Născut la Orăştioara de Sus. A absolvit Facultatea de Medicină din Cluj. Doctor în medicină şi chirurgie “Magna cum laudae”. Doctor în ştiinţe (1958). Doctor “Honoris Causa” al U.M.F. Târgu Mureş. Membru corespondent al Academiei Române (1991). Membru titular al Academiei Române (1993). A publicat numeroase studii şi lucrări de medicină.
Dominic Stanca (1926 – 1976). Actor și poet. A absolvit Academia de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj, secţia Dramă. Actor la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, Teatrul “Constantin Nottara” Bucureşti. Din volumele publicate: “O sălbatică floare”, “Timp scufundat”, “Nunţile de la Romos”, “Un ceas de hârtie”, “Strada care urcă la cer”.






