glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Mihai Leu, trei victorii din patru la Naţionalul de viteză în coastă

Fostul campion mondial la box profesionist şi campion naţional la raliuri Mihai Leu este foarte aproape să îşi treacă în palmares un nou titlu. Hunedoreanul conduce detaşat în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2019, la categoria I destinată maşinilor de producţie (categoria II este cea a maşinilor de competiţie). El s-a impus în etapa de la Reşiţa, a patra din campionat în acest an, după ce anterior mai obţinuse alte două victorii în cele trei etape precedente.

Mihai Leu concurează pe o maşină Ferrari 458 Challenge şi a acumulat 93 de puncte (din 100 posibile) în clasamentul categoriei I. El este urmat în această ierarhie de Călin Maniţiu (Subaru Impreza) cu 52.5 puncte, Eduard Cozma (Audi R8 GT) cu 50 de puncte, Octavian Ciovică (38), Alexandru Mitroi (33), Alexandru Piţigoi (25), Florin Voicu (22.25), Ciprian Ciobotaru (18), George Creţu (18) şi Istvan Soos (16). La echipe conduce CB Rally Vest – care a organizat etapa de la Reşiţa – cu 241 de puncte, urmată de Rally Dream Team cu 157.5 şi Auto Speed Team cu 87 de puncte.

Calendarul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop cuprinde în acest an nouă runde. Regulamentul prevede că în clasamentul final pe 2019 să se ia în calcul cele mai bune şapte rezultate. (Neparticiparea la una sau mai multe etape nu reprezintă un criteriu de luat în calcul).

Primele etape au avut loc la Râşnov (13 – 14 aprilie), Cheile Grădiştei (18 – 19 mai), Poiana Braşov (8 – 9 iunie) şi Reşiţa (29 – 30 iunie). Sezonul continuă cu tradiţionala etapă de la Sinaia (20 – 21 iulie), urmată de o etapă nou-introdusă în calendar, la Mediaş (3 – 4 august). Ultimele trei etape sunt cele de la Rânca (31 august – 1 septembrie), Câmpulung Muscel (21 – 22 septembrie) şi Poiana Braşov (12 – 13 octombrie).

Pe lângă etapele din calendarul oficial mai sunt prevăzute ca rezervă alte două runde: o etapă pe Transfăgărăşan în luna august şi o alta la Ojdula, în funcţie de eventuale schimbări.