glasul-hd.ro Web analytics

Sport

La Hunedoara se joacă meciul care dă valoarea unui sezon întreg

Prima manşă a “dublei” dintre CS Hunedoara şi Voinţa Lupac se joacă mâine, de la ora 18, pe stadionul “Michael Klein” din Hunedoara. Partida contează pentru barajul interjudeţean de promovare în liga a treia la fotbal şi înseamnă pentru formaţia de pe Cerna primul pas spre revenirea în eşalonul competiţional pe care l-a părăsit acum doi ani din cauza problemelor financiare.

Meciul se anunţă cât se poate de interesant, deoarece ambele echipe au avut câte un sezon de excepţie, dominând categoric campionatele judeţene de liga a patra din Hunedoara, respectiv Caraş-Severin. Manşa retur a barajului se va juca peste o săptămână, pe 23 iunie, de la ora 17.30, la Lupac.

Câte ceva despre adversari

Voinţa Lupac nu este o necunoscută pentru formaţiile din judeţul nostru. În 2017 Voinţa a învins la Lupac pe Inter Petrila, campioana de atunci a Ligii 4 Hunedoara, cu 3 – 2 în primul tur din Cupa României. În turul doi a fost învinsă, tot pe teren propriu, de CNS Cetate Deva cu 5 – 2, după prelungiri.

Echipa a fost înfiinţată în anul 2004. În scurta sa istorie a câştigat de patru ori faza judeţeană din Cupa României, în 2013, 2014, 2016 şi 2017. În ediţia 2014 – 2015 a câştigat pentru prima oară campionatul judeţean Caraş-Severin, dar a pierdut barajul de promovare în Liga 3 cu ASU Poli (formaţie care în sezonul imediat următor a promovat în Liga 2), după 1 – 5 la Timişoara şi 2 – 1 la Lupac.

Bilanţul Voinţei în actuala ediţie din Liga 4 este unul remarcabil: 21 de victorii din 22 de meciuri jucate, un egal, nici o înfrângere, golaveraj 113 – 8. Singurul egal s-a înregistrat în turul de campionat, un 1 – 1 la Moldova Nouă, unde a egalat abia pe final de joc. În tur a obţinut 31 de puncte, golaveraj 56 – 3, iar în retur 33 de puncte (maximum), golaveraj 57 – 5.

Antrenorul principal este Boşco Vişatovici, care e totodată şi jucător, iar golgeterul echipei este Liviu Străin, care a marcat 27 de goluri în sezonul 2017 – 2018.

Iată şi lotul de jucători al Voinţei Lupac:

portari: Flavius Toader, Dan Popescu

fundaşi: Miloş Krkelic, Milan Cheda, Iulian Mitru, Antonio Mathuska, Denis Mihuţescu, Darius Gliguţã, Boşco Vişatovici, Iancu Tîrbăţ

mijlocaşi: Bogdan Bărbulescu, Răzvan Mezin, Vichente Marcu, Arthur Oncică, Cosmin Epure, Dan Şandru, Cristian Zaharia

atacanţi: Liviu Străin, Alexandru Coviţ, Christian Popa

“Am făcut sărbătoare la Lupac şi avem o echipă aşa cum îmi doresc eu, o echipă mare, care şi-a făcut treaba aşa cum trebuie un an de zile şi a demonstrat că are valoare. Ne-am jucat toate meciurile pe teren şi am devenit campioana ligii a patra. Avem de disputat un baraj, pe 16 şi 23 iunie, cu o echipă de tradiţie, cea din Hunedoara. Ne dorim să trecem cu bine, avem o echipă motivată la ora actuală şi sper din tot sufletul să promovăm în liga a treia!”, declara Boşco Vişatovici după adjudecarea titlului judeţean de către formaţia sa.

Încredere în forţele proprii în tabăra hunedoreană

De partea cealaltă, CS Hunedoara opune argumente cel puţin la fel de solide. A câştigat un campionat judeţean cu o participare mai numeroasă (în Liga 4 Hunedoara sunt 15 echipe faţă de numai 12 în Caraj-Severin) cu un bilanţ la fel de impresionant: 25 de victorii din 28 de meciuri, două egaluri şi o înfrângere, 77 de puncte din 84 posibile, golaveraj 141 – 18. Lotul de jucători avut la dispoziţie de antrenorul Mircea Alic este următorul:

portari: Andrei Cobliş, Florin Paşca

fundaşi: Octavian Ionică, Bogdan Ionicescu, Gabriel Mercurean, Ovidiu Trăşcan, Cristian Ţene, Flavius Iacob, Silviu Obreja, Cosmin Daisa, Cosmin Ciumaşu

mijlocaşi: Liviu Herci, Erwin Bloj, Daniel Creciunesc, Cristian Simionov, Andrei Kocsis, Ovidiu Stan, Cristian Creciunesc, Darius Bularda, Eduard Casoni

atacanţi: Iulian Tecsi, Robert Popa, Alexandru Marcu, Octavian Apachiţei

Golgeterii echipei în sezonul recent încheiat au fost Robert Popa cu 26 de goluri, Alexandru Marcu 25, Iulian Tecsi 25, Erwin Bloj 17, Liviu Herci 10 goluri.

„Noi suntem pregătiţi, depindem doar de forma noastră, dacă vom fi concentraţi sută la sută în ziua meciului nu vom avea probleme. Mă bazez pe jucătorii experimentaţi din lot, care să îi motiveze şi pe cei tineri. Le-am spus băieţilor că dacă te antrenezi serios fotbalul nu te păcăleşte şi o să vină şi rezultatele. În ziua meciului cu Voinţa Lupac îi voi alege pe cei 18 care vor fi trecuţi pe foaia de joc, dintre care voi selecta primul 11”, a prefaţat Mircea Alic meciul de sâmbătă, prima manşă a barajului.

O singură promovare din 2010 încoace

Statistic, judeţul nostru stă foarte rău la capitolul reuşite în barajele de promovare. Din 2010 încoace o singură echipă, CNS Cetate Deva, a reuşit să treacă de acest obstacol şi să ajungă în liga a treia. În rest, istoricul ne este complet nefavorabil, indiferent că barajul s-a jucat în manşă unică sau tur-retur: în 2009 – 2010 FC Hunedoara – Unirea Floreşti (Cluj) 0 – 2; în 2010 – 2011 Jiul Petroşani – Flacăra Făget (Timiş) 0 – 1; în 2011 – 2012 CS Vulcan – Şoimii Pâncota (Arad) 1 – 5; în 2012 – 2013 Universitatea Petroşani – Ştiinţa Turceni (Gorj) 0 – 2; în 2013 – 2014 Retezatul Haţeg – UTA Bătrâna Doamnă (Arad) 0 – 2; singura calificare în 2014 – 2015 Cetate Deva – Gilortul Târgu Cărbuneşti (Gorj) 8 – 2 şi 3 – 1; în 2015 – 2016 Hercules Lupeni – Ripensia Timişoara (Timiş) 0 – 4 şi 0 – 3; şi în 2016 – 2017 Inter Petrila – ACS Ghiroda (Timiş) 1 – 2 şi 1 – 3.

Desigur, se aşteaptă acum din partea lui CS Hunedoara să o rupă cu această tradiţie nefericită şi să treacă de Voinţa Lupac, pentru a reveni în Liga a treia.

Programul complet al meciurilor de baraj

16 iunie 2018 (ora 18, turul), 23 iunie 2018 (ora 17:30, returul)

CF Abatorul Slobozia (Ialomiţa) – CSO Bragadiru (Ilfov)

AS Gloria Corneşti (Dâmboviţa) – FC U Craiova SA (Dolj)

ACS Unirea Bascov (Argeş) – ACS Vediţa Coloneşti (Olt)

ACS Flacăra Horezu (Vâlcea) – CS Rapid Buzescu (Teleorman)

ACS Dumvrăviţa (Timiş) – ACS Viitorul Şimian (Mehedinţi)

Crişul Chişineu Criş (Arad) – Petrolul Bustuchin (Gorj)

CS Hunedoara (Hunedoara) – Voinţa Lupac (Caraş-Severin)

AS MSE Tg. Mureş (Mureş) – ACS Păltiniş Răşinari (Sibiu)

ACS SR Municipal Braşov (Braşov) – ACS Nemere Ghelinţa (Covasna)

ACS Unu Fotbal Club Gloria (Bistriţa Năsăud) – AS Energia Negreşti Oaş (Satu Mare)

ACS Sticla Arieşul Turda (Cluj) – CS Unirea Mirşid (Sălaj)

CS Local Sportul Ciorăşti (Vrancea) – CS Medgidia (Constanţa)

AFC Singureni (Giurgiu) – SA Fotbal Club Rapid Bucureşti (Bucureşti)

Avântul Albeşti (Botoşani) – ACS Gauss Bacău (Bacău)

ACS Şoimuz Fălticeni (Suceava) – ASS Fotbal Club Vaslui (Vaslui)

Minaur Baia Mare (Maramureş) – CSC Sînmartin (Bihor)

CS Ocna Mureş (Alba) – AS Unirea Cristuru Secuiesc (Harghita)

Venus Independenţa (Călăraşi) – CS Blejoi (Prahova)

AS Şoimii Topolog (Tulcea) – SCM Gloria Buzău (Buzău)

Universitatea Dunărea de Jos Galaţi (Galaţi) – CS Viitorul Ianca (Brăila)

Victoria Leţcani (Iaşi) – CSM Ceahlăul Piatra Neamţ (Neamţ) nu se joacă, Victoria nu a obţinut Certificatul de Identitate Sportivă şi Ceahlăul a promovat în Liga 3