Încă un absolvent de liceu eliminat de la Bac
O nouă tentativă de fraudă a fost identificată la cea de-a doua probă scrisă a Bacalaureatului. Un absolvent de liceu a încercat să copieze inspirându-se de pe telefonul mobil, dar, din păcate pentru el, a fost prins de profesorii supraveghetori și eliminat din examen.
Absolvenții claselor a XII-a și a XIII-a din județul Hunedoara au susținut, ieri, cea de-a doua probă scrisă din cadrul examenului maturității, și anume proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie). Deși candidații au fost informați înainte de testare că nu au voie în sălile de examen cu telefoane mobile, căşti audio, fiţuici sau orice alt mijloc electronic care ar putea fi utilizat pentru rezolvarea subiectelor, un candidat nu a ţinut cont de acest lucru şi şi-a luat cu el telefonul la examen. Din păcate pentru el, profesorii supraveghetori l-au prins încercând să fraudeze examenul şi l-au scos afară din sală. „Pentru susținerea probei obligatorii a profilului s-au înscris 2.713 candidați. Dintre aceștia, în sălile de examen au fost prezenți 2.505, restul fiind absenți. Din nefericire, nici această probă nu a fost lipsită de incidente. Un elev a fost prins de profesorii supraveghetori cu telefonul mobil asupra sa și a fost eliminat din examen. Candidatul respectiv susținea testarea la centrul de examen de la Colegiul Naţional <I. C. Brătianu> Hațeg. Respectivul candidat nu va mai putea participa la celelalte probe din cadrul examenului de maturitate și va putea susține Bacalaureatul doar în sesiunea de toamnă a anului viitor”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, Cristina Bauman.
Subiecte la matematică și istorie
Candidații care au susținut evaluarea la istorie au primit la subiectul întâi un text despre constituirea României Mari în baza căruia au trebuit să rezolve mai multe cerinţe. La subiectul al doilea, absolvenții de liceu de la profilul de filologie au avut de rezolvat mai multe cerinţe referitoare la domnia lui Ștefan cel Mare. La ultimul subiect, candidaţii au avut de scris un eseu despre regimul totalitar din perioada postbelică. De asemenea, candidații au avut de rezolvat cerinţe legate de perioada paşoptistă şi Tratatul de la Paris. La matematică, elevii au primit, printre altele, cerinţe legate de matrice, polinom, funcții şi ecuaţii exponenţiale.






