glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Idee îndrăzneaţă pentru Valea Jiului: energie din hidrogen

Fostul director al CEH, Michael Melczer, spune că un „hub de hidrogen” în Valea Jiului ar fi perfect posibil

Michael Melczer (fost director al Complexului Energetic Hunedoara, acum consilier al ministrului Energiei şi preşedinte ALDE Petroşani) a prezentat public proiectul pentru un „hub de hidrogen” în Valea Jiului despre care amintea într-o declaraţie dată pentru „Glasul Hunedoarei” săptămâna trecută. Acesta atenţionează asupra faptului că hidrogenul este energia viitorului şi precizează că nu se teme de eventualele reacţii adverse ale publicului pentru că „suntem unde suntem şi din cauză că liderii de până acum nu şi-au asumat decizii şi nu au avut o viziune”.

Michael Melczer, consilier al ministrului Energiei pe probleme legate de zonele miniere aflate în tranziţie, spune că Ministerul Energiei lucrează la un proiect pentru a crea o unitate de producţie a hidrogenului în Valea Jiului. Conform acestuia „hub-ul de hidrogen” ar putea fi amplasat la mijlocul Văii Jiului de Vest, în zona Paroşeni, unde există şi cea mai bună infrastructură pentru transportul energiei electrice obţinute din hidrogen (despre care punctează că este cea mai ieftină energie electrică).

Resursă acum irosită

Hidrogenul ar putea fi obţinut din metanul aflat în subteranul Văii Jiului (atât din exploatările aflate în funcţiune cât şi din cele deja închise, precum şi din straturile de cărbune încă neatinse) sau chiar din apă, prin electroliză. „E un proiect de mare viitor pentru Valea Jiului care, cu siguranţă, va atrage industrii interesate şi dependente de folosirea hidrogenului. E energia viitorului. Va fi o unitate de producţie care va produce hidrogen, sunt două, trei sau patru variante tehnologice. Va furniza, în primă fază hidrogen pentru consumul firmelor aflate în funcţiune. Să nu vă gândiţi neapărat la sudură sau la chestii de genul acesta. E vorba chiar de industria siderurgică unde s-ar putea folosi hidrogenul în loc de gaz pentru a putea obţine oţel, ca reductant. Mai apoi să furnizeze hidrogen pentru un grup generator. Energia electrică obţinută din hidrogen este cea mai ieftină. Şi industria auto este extrem de interesată şi interesantă (aproape toţi marii producători auto sunt membri în Asociaţia Europeană pentru Hidrogen, iar unii au şi scos pe piaţă automobile alimentate cu hidrogen – n.red.)”, spune Melczer.

Proiect realizabil în cinci ani

În ce priveşte colectarea metanului, fostul director al CEH spune că fiecare mină are un sistem de degazare care scoate metanul din subteran şi, pur şi simplu, îl aruncă în atmosferă, fără să fie valorificat nicicum. „Hub-ul de hidrogen ar trebui să fie la Paroşeni şi pentru că pe acolo va trece conducta BRUA. S-ar putea chiar injecta metan în acea conductă. Proiectul este întocmit, deocamdată, schematic. Urmează partea de asistenţă tehnică pentru scrierea lui efectivă. Apoi va fi depus la Ministerul Fondurilor Europene şi sperăm că va obţine finanţare din următorul exerciţiu financiar al Uniunii Europene, din bugetul total ce va fi alocat refacerii zonelor miniere. Nu s-a făcut încă o evaluare a investiţiei necesare. E drept că e vorba de tehnologii scumpe, dar eu sunt convins că ideea merită dezvoltată. Cred că am putea avea un hub de hidrogen în Valea Jiului într-un termen de aproximativ cinci ani”, adaugă Melczer.
Întrebat fiind dacă nu se teme de scepticismul publicului în ce priveşte ideea prezentată, mai ales că oamenii din Valea Jiului nu mai cred în astfel de soluţii încă din urmă cu 20 de ani, când se marşa pe ideea reconversiei minerilor în bucătari, Melczer a declarat: „Nu am de ce să mă tem. Tocmai despre asta este vorba: când toţi locuitorii unei zone sunt dezamăgiţi trebuie să existe lideri care să dezvolte şi să impună o idee, o strategie. De-asta suntem unde suntem, pentru că liderii de până acum nu şi-au asumat decizii şi nu au avut viziune. În Valea Jiului n-am putea avea foto-voltaice, pentru că nu prea e soare ca-n alte părţi şi, mai mult, peste vreo 10 ani tehnologia fotovoltaicelor are şase să devină nerentabilă”.