glasul-hd.ro Web analytics

Politică

Hunedoara: viceprimarul sâmbăta, primarul duminica

La finele săptămânii trecute s-au înscris oficial în cursa electorală şi cei doi protagonişti ai luptei pentru cea mai disputată primărie din judeţ: Hunedoara (în lipsa unor şanse reale pentru primăria Deva, PSD a declarat că doreşte foarte mult câştigarea luptei electorale în municipiul de pe Cerna).

Boboutanu candidaturaDan Bobouţanu (PSD) s-a prezentat sâmbătă la Biroul Electoral, însoţit de colegii propuşi pentru Consiliul Local, dar şi de Viorel Răceanu şi Gelu Simoc, declaraţi „cetăţeni de onoare ai municipiului Hunedoara”. „Îmi doresc cel puţin 11 consilieri, măcar o majoritate simplă. Vom face o campanie respectând legea ad-literam. În niciun caz nu vom da mită electorală, sub nicio formă. Îmi doresc o campanie corectă. Le voi prezenta hunedorenilor proiectele mele şi îi voi informa mai ales în legătură cu cele 1.000 de miliarde de lei vechi, bani alocaţi de fostul guvern PSD, în perioada în care eu am fost viceprimar, pentru proiectele din oraş care aveau nevoie de finanţare, majoritatea fiind proiecte începute pe timpul lui Ovidiu Hada”, a declarat Bobouţanu.

Primarul în funcţie, Viorel Arion (PNL), a preferat să-şi depună oficial candidatura o zi mai târziu, însoţit fiind şi el de echipa de liberali propuşi pentru CL Hunedoara: „Aş vrea 14 consilieri PNL astfel încât să nu mai fie opoziţii pur politice atunci când se discută în Consiliul Local proiecte importante pentru oraş. Voi încerca să iau legătura cu fiecare hunedorean căruia să-i prezint realizările din perioada 2012 – 2016 şi să-i prezint proiectele pentru următorul mandat. Mă aştept şi la atacuri murdare, dar am pielea tăbăcită. La unele dintre ele voi răspunde, în limita şi spiritul legii. Mă refer aici mai ales la calomnii şi hărţuiri. Le cer contracandidaţilor mei o campanie decentă, în care să venim cu soluţii pentru locuitorii municipiului Hunedoara, nu cu denigrări”.

Back to top button